Iaşi: Acuzată că a luat un credit de 88.600 de lei pe numele unei angajate | adevarul.ro

Iaşi: Acuzată că a luat un credit de 88.600 de lei pe numele unei angajate

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O ieşeancă a fost trimisă ieri în judecată după ce a luat bani din bancă pe numele unei angajate. Simona Nadia Iacob (32 de ani) a fost acuzată de procurorii Parchetului de pe lângtă Tribunalul Iaşi de fals în formă continuată şi participaţie improprie la înşelăciune.

Iacob, care era administrator la Axa Design, a rugat o angajată în ianuarie 2008 să deschidă un cont bancar pe numele ei. Ieşeanca i-ar fi spus Mihaelei Andrieş că nu doreşte ca tranzacţia să fie făcută prin contul ei.

Procurorii susţin că angajata a fost de acord şi i-a dat Simonei Iacob buletinul pentru a face toate demersurile. În schimb administratorul a depus actele pentru un card de debit. În baza unei adeverinţe de venit, pe care era trecut un salariu de 3.000 de lei, Simonei Iacob i s-a aprobat suma de 88.600 de lei. Banii au fost scoşi toţi în aceeaşi zi.

Citiţi şi:

Iaşi: Autoturisme cu acte false la Sculeni

Mihaela Andrieş a aflat o lună mai târziu ce a făcut şefa ei după ce banca i-a trimis o somaţie să plătească rata. Femeia a făcut pălângere împotriva Simonei Iacob.

În faţa anchetatorilor, administratorul a recunoscut că a falsificat actele, dar a susţinut că angajata a rugat-o să ia banii, iar ea  a vrut doar să o ajute.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite