Iaşi: A venit la oraş să vadă Copoul dar şi-a pierdut copilul
O tânără din localitatea Dagâţa a trecut prin clipe de groază după ce a constatat că nu-şi mai găsea fiul.
Mama micuţului a intrat imediat în panică şi a apelat la ajutorul poliţiştilor. Cristina C. le-a spus oamenilor legii că din cauza aglomeraţiei din Copou l-a scăpat din vedere pe fiul său şi, în ciuda eforturilor de a-l găsi, nu a reuşit.
Citeşte şi: Iaşi: Părinţi avertizaţi de poliţişti după ce şi-au pierdut copiii
Din fericire, la scurt timp, poliţiştii au reuşit să dea de urma minorului. Acesta era împreună cu un alt copil cu care se juca pe lângă o unitate de învăţământ din zonă.
După ce a fost încredinţat mamei, poliţiştii i-au atras atenţia acesteia ca pe viitor să acorde mai multă atenţie fiului său şi să îl supravegheze permanent.





















































