Garajele din cartierul ieşean Nicolina, luate în colimator de poliţiştii locali
0
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism acţionează zilele acestea pentru dezafectarea garajelor situate pe strada Pantelimon Halipa. În atenţia oamenilor legii sunt 30 de garaje metalice construite fără a deţine autorizaţie.
Oamenii legii spun că o parte dintre deţinătorii de garaje ridicate fără autorizaţie nu s-au conformat somaţiilor pentru a le dezafecta. Din această cauză, lucrătorii din cadrul S.C. Servicii Publice S.A. le vor demola, iar proprietarii vor primi nota de plată pentru a fi decontate costurile acţiunii.
„Menţionăm faptul că toate persoanele au fost somate în repetate rânduri să dispună măsuri de demolare a garajelor pentru a fi eliberatat domeniul public. Având în vedere fapul că dezafectarea garajelor construite ilegal este una din priorităţile Poliţiei Locale, aceste acţiuni continuă zilnic în diferite zone din municipiul Iaşi, pentru a se putea amenaja noi locuri de parcare în locul acestora", se precizează într-un comunicat al Poliţiei Locale Iaşi.
Citeşte şi: Iaşi: Poliţiştii locali au dat sute de amenzi şoferilor