Femeie cu o tumoare gigant de zece centimetri, salvată după o operație de urgență. „Dacă mai stăteam două ore paralizam”
0Echipa medicală care a operat-o pe femeia de 40 de ani, din Iași, a utilizat tehnici avansate și instrumente de ultimă generație. Specialiştii spun că astfel de tumori se întâlnesc extrem de rar, sub 1% din totalul celor diagnosticate.

O femeie de 40 de ani, din judeţul Iaşi, a fost salvată de către medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Pacienta a început să aibă probleme de vedere și, după mai multe investigaţii, a fost diagnosticată cu tumoare cerebrală gigant de zece centimetri. Echipa medicală care a operat-o a utilizat tehnici avansate și instrumente de ultimă generație.
„Particularitatea cazului constă în volumul mare al tumorii și în faptul că manifesta o simptomatologie redusă. Adică prezenta doar un deficit de vedere, care poate fi atribuit și altor cauze decât cele cerebrale, sau o pareză a nervului oculomotor. Această situație ne-a pus într-o anumită dificultate deoarece aveam în față o pacientă tânără, fără deficite neurologice majore", a declarat medicul Lucian Eva, manager al Spitalului de Neurochirurgie din Iași.
Specialiştii spun că astfel de tumori se întâlnesc extrem de rar, sub 1% din totalul celor diagnosticate.
Tumoarea ocupa aproape jumătate din emisfera dreaptă a creierului
„Dificultatea a constat în faptul că această tumoră ocupa aproape jumătate din emisfera cerebrală dreaptă. Am analizat în detaliu dacă să scoatem tumora într-o singură intervenție sau să o îndepărtăm parțial într-un al doilea timp operatoriu, realizând a doua operație”, explică medicul Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.
Într-o zi obișnuită, viața femeii, a fost dată peste cap de o serie de simptome alarmante. Durerile de cap insuportabile și pierderea vederii au determinat-o să caute ajutor medical de urgență. Diagnosticul șocant a venit rapid: o tumoare cerebrală de dimensiuni incredibile amenința să-i pună viața în pericol.
Fără a pierde timpul, echipa medicală a spitalului, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, a intervenit prompt și a pregătit o operație de urgență pentru a îndepărta tumoarea. Operația a fost descrisă de către medici ca fiind o intervenție complicată și dificilă.
„Am fost la un pas... Mi-au salvat viața”
Tumoarea a fost îndepărtată în întregime, iar pacienta este în siguranță.
„Au zis că dacă mai stăteam două ore paralizam. Am fost la un pas... am avut un mare noroc. Le mulțumesc foarte frumos, să trăiască, să fie fericiți. Mi-au salvat viața. Sunt foarte fericită. Abia acum am văzut eu ce înseamnă viața. Eu amorțeam, dar am spus că sunt de la inimă. Amorțelile le am de mult, dar luam un pic de apă cu zahăr și îmi trecea. Am sunat la salvare și a venit și m-au luat, am și vomitat. Eu am zis că nu am să fiu niciodată bolnavă în viață. Nu m-am așteptat. Mă simt foarte bine!", spune Ana Maria, pacienta.
Operația a fost un succes remarcabil. Pacienta urmează să fie supravegheată prin investigații imagistice, iar în cazul în care recidivează (într-un procent mic de până la 10%), se va opta pentru o radiochirurgie de tip Gamma Knife.