Povestea unei învingătoare. O ieșeancă paralizată a ajuns medic specialist: „Mi-am plâns de milă de foarte puține ori”

0
Publicat:

La doar 19 ani, în urma unui grav accident de mașină, află în secția de terapie intensivă a Spitalului de Neurochirurgie din Iași că va rămâne paralizată pentru tot restul vieții. Astăzi vine zilnic la această instituție medicală, însă în calitate de medic.

Bianca Alexandra Spînu  Sursa foto: Arhiva personală
Bianca Alexandra Spînu Sursa foto: Arhiva personală

Bianca Alexandra Spînu profesează cu succes meseria de medic specialist radiolog în cadrul Spitalului de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași, deși un teribil accident de circulatie a țintuit-o într-un scaun cu rotile.

Într-o curbă a pierdut controlul volanului și a intrat într-un parapet. Prietenul meu a murit pe loc și apoi eu (n. red. - cu răni grave) și au mai fost niște leziuni mai puțin severe la ceilalți prieteni”, ne mărturisește Bianca.

În urma leziunilor grave, ieșeanca a suferit multiple complicații, care au ținut-o aproape trei luni fără recuperare după ce a suferit o tromboflebită și nu a putut face mișcare.

Mi-am plâns de milă de foarte puține ori, iar atunci a fost din cauza faptului că nu puteam să depășesc anumite piedici ridicate de societate, dar de multe ori determinarea s-a născut în lacrimi. Ultimele dăți când mi-au dat lacrimile au fost când am văzut imaginile cu Papa Francisc singur, rugându-se într-o Piață San Pietro goală”, își amintește ieșeanca.

„Vom face tot ceea ce visezi”

După 13 ani de studii și multe sacrificii, ieșeanca Bianca Alexandra Spînu îmbracă mult doritul și meritatul halat alb. Este medic specialist radiolog și vine cu toată priceperea și dăruirea în sprijinul celor în suferință. Deși viața i-a adus o grea încercare, știe că Dumnezeu nu dă niciodată mai mult decât putem duce, iar Bianca, își asumă cu toată seriozitatea și greutățile, dar și responsabilitățile de medic.

Cand s-a petrecut tragedia, Bianca era studentă în anul I la Facultatea de Medicină Dentară din Iași, iar ulterior s-a transferat la Medicină Generală, conștientă fiind că nu va putea profesa ca medic stomatolog într-un scaun cu rotile.

Am avut o discuție cu mama, pe targă, foarte aproape de momentul accidentului, și am întrebat-o ce voi face eu cu facultatea. Și mama mi-a spus: nu-ți face griji, vom face tot ceea ce visezi. Asta m-a impulsionat”, subliniază ieșeanca.

Dependența de un scaun rulant, respectiv de un membru de familie nu a împiedicat-o să-și continue studiile pentru că înălțimea visului său de la început nu a avut limite. Totuși, nu putem uita faptul că multe dintre clădirile din țara noastră nu permit accesibilizarea persoanelor care folosesc scaun cu rotile și sunt rampe imposibil de urcat fără ajutor. „Cel mai dureros era că nu oamenii tăi te ajutau (românii), ci oamenii din afară.

Meritatul halat alb

În prezent, este medic radiolog și este apreciată de colegi pentru devotamentul său. S-a întors să facă bine acolo unde a primit bine, la spitalul unde a fost pacientă - Spitalul de Neurochirurgie din Iași, curioasă de tot ce presupune și ce trebuie să îndeplinească profesia de medic.

Am devenit primul medic rezident radiolog utilizator de scaun rulant din România. Sunt mândră de asta pentru că a însemnat multă muncă și multe sacrificii din partea familiei mele și nu cred că voi putea să mă revanșez vreodată față de ea. Acum, încerc să îmi câștig independența astfel încât să simt că îi eliberez măcar puțin”, adaugă Bianca Alexandra Spînu, medic radiolog.

Acum, toți cei care o cunosc pe Bianca spun că este unul dintre oamenii pentru care ambiția și voința sunt literă de lege. Merită halatul alb pe deplin, mai ales că timp de șase ani a muncit la fel ca ceilalți studenți de vârsta ei la Facultatea de Medicină din Iași pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune. „Am fost studentul cu prezența cea mai mare!”, ne spune chiar ea.

Vine în fiecare dimineață la spital cu mașina personală, iar portarul o ajută în fiecare dimineață să fie așezată în scaunul cu rotile”, ne spune Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.

Nu a fost privilegiată cu ceva anume și a reușit să-și transforme cumpăna vieții sale în cea mai mare reușită.

 Sursa foto: Arhiva personală a Biancăi Alexandra Spînu
Sursa foto: Arhiva personală a Biancăi Alexandra Spînu

Pe podium

Când nu este la spital și nu poartă halatul alb, este model pe podiumul Atipic în cadrul proiectului Atipic Beauty organizat de Magda Coman, președintele organizației Open Your Heart. O remarcăm din 2016 și ca președinte onorific al Asociației Naționale a Victimelor și Prevenirea Accidentelor Rutiere. Se identifică cu cei ce au trecut sau trec prin traume, astfel dorește să le insufle prin propriul exemplu că viața este un dar de care trebuie să se bucure până la capăt, indiferent de condiția lor fizică.

Bianca Alexandra Spînu  Sursa foto: Arhiva personală
Bianca Alexandra Spînu Sursa foto: Arhiva personală
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite