Este oficial! Încă un contract din bani europeni este reziliat la Iaşi. Află care!
Şefii judeţului Iaşi au anunţat că un al doilea contract de asfaltare a unui drum va fi reziliat în această lună. Din cele trei proiecte cu bani europeni pentru refacerea de drumuri, două au fost reziliate.
"La drumul Iaşi- Botoşani suntem în procedura de reziliere a contractului. Decizia este luată, e o chestiune de timp", a anunţat Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi.
Contractul de finanţare a proiectului estimat la 80 de milioane de lei poate fi prelungit până în 2013, iar lucrările ar putea fi executate de un alt constructor în baza unei noi licitaţii. Astfel, în această toamnă va fi organizată o nouă licitaţie pentru lucrările rămase de executat.
"Lucrarea a început în primăvara lui 2011 şi trebuia încheiată în octombrie 2012, au realizat până acum 17% din drum şi nu există nicio speranţă ca să se termine în grafic lucrarea. Pun în pericol bugetul CJ şi întregul judeţ prin faptul că proiectul poate fi compromis şi noi trebuie să dăm banii înapoi",a spus Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi.
Lucrările au fost câştigate de firma Euroconstruct, care are grave probleme financiare. Totodată, CJ Iaşi a reziliat şi contractul pentru dumul Iaşi-Vaslui, lucrările au fost scoase din nou la licitaţie, iar acum sunt executate conform graficului şi ar trebui finalizate până în toamna anului viitor.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!























































