Directorul închisorii din Iaşi a fost tras de urechi de superiori
0Comisarul-şef Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, a fost atenţionat de reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în cazul unui deţinut care s-a sinucis la sfâşitul lunii martie.
„Am fost atenţionat cu privire la instruirea oamenilor care aveau atribuţii în prevenire şi organizare. Mi s-a adus la cunoştinţă că la următoarea atenţionare voi fi discutat în Comisia de Disciplină“, a spus Vulpe. Cercetările în cazul sinuciderii lui Ovidiu Ciosnar din Botoşani continuă.
Alţi şase angajaţi ai unităţii sunt cercetaţi de Comisia de Disciplină.
Până în prezent s-a constatat doar că agenţii care îl păzeau pe Ciosnar la spital nu sunt vinovaţi.
Botoşăneanul s-a aruncat de la un geam al Spitalului „Sf. Spiridon“. Ciosnar, condamnat pentru tentativă de omor, fusese adus la spital deoarece, cu câteva zile în urmă, el şi-a tăiat gâtul în închisoarea din Botoşani.