Dezastru programat la Bac-ul din toamnă. Chiul în masă şi de la meditaţiile gratuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puţini elevi se prezintă la meditaţiile gratuite
Puţini elevi se prezintă la meditaţiile gratuite

Situaţia prezentată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi privind modul în care s-a derulat pregătirea tinerilor care au picat examenul de maturitate în vară scoate la lumină o realitate supărătoare. 

Din a doua parte a lunii iulie şi până la mijlocul lui august au fost organizate în şase centre de pregătire zeci de grupe în care s-au oferit meditaţii gratuite tinerilor care au solicitat ore suplimentare. Doar o treime din elevi au ajuns la ore din cele 1.304 înscrieri iniţiale. 

Picaţii de la Bac din Iaşi fug de meditaţiile gratuite

"Sunt peste 650 de ore de curs şi 57 de cadre didactice implicate. Se doreşte o păstrare a unui ritm, dar minuni nu se pot face", a afirmat profesorul Camelia Gavrilă, inspectorul general al ISJ Iaşi.

Cele mai multe ore suplimentare au fost făcute la matematică şi română. 

Anul acesta, aproximativ 6.000 de absolvenţi de liceu din judeţul Iaşi au susţinut Bacalaureatul. Iniţial, promovabilitatea examenului de maturitate era de 56,06%, iar după soluţionarea contestaţiilor procentul a crescut la 56,80%. Practic, încă 40 de candidaţi au reuşit să obţină media 6. Iaşiul s-a poziţionat pe locul I în ţară, în topul notelor de 10 obţinute la Bac, respectiv 15.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite