Curse Tarom de la Iaşi spre Roma, din acest an! Află ce mega-proiect promit şefii aerogării!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Tarom s-a aflat joi la Iaşi unde a anunţat că de la 1 decembrie vor fi introduse curse spre Roma.

"Vor fi 3-4 frecvenţe sătămânale, iar din primăvară lărgim operarea spre Italia, spre Torino şi Verona, şi eschidem curse pre Paris şi Londra. Pândim Iaşiul de multă vreme, dar până acum nu s-a putut opera din cauza condţiilor de restrictiţie tehnică la pistă. Moldova este o sursă de trafic spre ţările Europei, dar mai ales Italia şi Spania", a spus Sorin Georgescu, directorul general al Companiei TAROM.

Atenţie pasageri! Şefii Aeroportului Iaşi promit curse noi spre marile oraşe europene

Preţurile pot varia de la 120 de euro dus-întors, dacă sunt rezervate din timp, dar pot creşte de câteva ori în funcţie de sezon. Vor fi curse cu Boeing 737-300 cu o capacitate de 120 de locuri.

Directorul Tarom, deputatul fenechiu şi Marius Bodea, directorul Aeroportului

Rezervările pentru primele curse vor putea fi făcute în următoarea perioadă. Practic, Iaşiul ar fi primul oraş după Bucureşti de unde Tarom va aeva curse spre Italia. Tarom s-a angajat să aducă 240.000 de pasageri

Proiect ambiţios în jurul Aeroportul Iaşi: legături rutiere şi feroviare cu vestul ţării

"De la Roma se va putea ajunge oriunde în lume prin intermediul Sky Team. Vor fi pachete ce se vor vinde din Iaşi. Dincolo de destinaţiile ce vor satisface solicitările regionale, nu doar judeţene, împreună cu Tarom am gândit deschiderea unei baze pe Iaşi. Asta înseamnă că atunci când vom avea infrastructura necesară vom avea un hub de transport aerian", a afirmat Marius Bodea, directorul Aeroportului Iaşi.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite