Campionii ieşeni alungaţi de Simirad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au făcut cinste unui oraş care îşi întoarce spatele către ei, sportivi precum Traian Lupu şi Vlăduţ Simionescu sunt tentaţi să plece.

Decizia lui Constantin Simirad de a lăsa sportivii valoroşi ai Iaşiului fără bani i-a lovit crunt pe cei care nu au mereu resurse financiare pentru ziua de mâine. Un astfel de exemplu este Traian Lupu, boxer care şi-a trecut în cont titluri de campion naţional şi numeroase Cupe ale României la categoria 64 de kilograme, dar care acum a ajuns să se gândească să se mute la un alt club.

„De două luni nu am mai văzut un ban din acei 1.500 de lei pe care îi primeam. Eu am soţie şi un copil mic acasă, dar mă duc zilnic la sală, iar sudoarea de la antrenamente se vede în rezultatele cu care aduc cinste Iaşiului. Este păcat că acest oraş nu ne sprijină şi, din acest motiv, am început să mă gândesc serios să mă duc la Bacău, unde sunt condiţii mai bune pentru sport“, a spus Traian Lupu.

Un alt talent pe care Iaşiul este foarte aproape să-l piardă este Vlăduţ Simionescu, un tânăr judoka care bate cam tot ce prinde la categoria +100 de kilograme. Acesta insistă, încă, să rămână în Iaşi, chiar dacă este ofertat din mai multe locuri. „Am primit o ofertă foarte bună de la Târgovişte şi sincer nu ştiu dacă o să mai văd vreodată banii de la bursele pe care trebuia să le primim de la CJ Iaşi. Cu toate acestea, nu vreau încă să plec pentru că îmi doresc enorm să-mi reprezint oraşul la Olimpiada din 2012. Nu ştiu însă cât timp voi mai sta în aceste condiţii“, a declarat Vlăduţ.

Lista sportivilor păgubiţi

Bursele lunare acordate de Consiliul Judeţean pentru sportivii valoroşi ai Iaşiului vizează 27 de tineri. Dintre aceştia, 11 aveau o indemnizaţie lunară de 1.500 de lei. Aceşti sportivi sunt:Ciprian Gălăţeanu (scrimă - CSM Iaşi), Alin Moldoveanu (tir – Omega-Tehnoton Iaşi), Vlad Săcăleanu (tir - Poli Iaşi), Daniel Ciornei (tir cu arcul - CSM Iaşi), Alex Marin (box – CFR-CSŞ Unirea Iaşi), Dragoş Marin, Traian Lupu (ambii box – CSM-Gladiatorul Iaşi), Vlăduţ Simionescu (judo – Poli Iaşi), Mihaela Petrila, Irina Dorneanu (ambele canotaj – CSM-LPS Iaşi) şi Florian Cojoc (paralimpic).

Alţi 16 sportivi erau remuneraţi cu 600 de lei la categoria „Speranţe“: Dragoş Sîrbu, Constantin Biţucă, Andrei Nica, Sergiu Ciornilă, Florina Mânzat, Cristina Munteanu, Corina Gavril (toţi scrimă – CSM Iaşi), Lucian Pricop, Patricia Iosub, Ana Maria Carp (toţi tir cu arcul – CSM Iaşi), Cristi Parnică, Alex Melnic, Dumitru Călin (toţi box – CSM-Gladiatorul Iaşi), Alex Ferariu, Gheorghiţă Panaite (ambii judo – CSŞ Unirea Iaşi) şi Irina Cioroi (canotaj – CSM-LPS Iaşi).

Vasile Câtea: „Rezolvarea situaţiei stă în pixul lui Simirad“

Demersul prin care sportivii ieşeni cu şanse de participare la Olimpiadă au fost recompensaţi cu burse lunare a fost iniţiat de Vasile Câtea, membru al CJ Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Box Iaşi. Acesta a reacţionat la declaraţiile lui Constantin Simirad, care susţine că aceste burse nu au fundament juridic.

„Această hotărâre s-a luat în baza Legilor 69 şi 215, care prevăd că administraţiile publice locale pot finanţa activ sportul de masă şi de performanţă. În CJ s-a făcut un proiect de hotărâre, documentul a fost semnat de Simirad, Oficiul Juridic şi de secretarul CJ. Nu înţeleg unde lipseşte fundamentul juridic pentru aceste burse“, a spus Câtea. Pentru aceste burse, în cuantum de 1.500 şi 600 de lei, CJ Iaşi a alocat iniţial suma de 300.000 de lei. Pe lângă acordarea burselor lunare, aceşti bani ar fi fost folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor necesare turneelor din calendarul internaţional unde federaţiile de profil nu ar fi avut fonduri suficiente.

„Prin aceste burse speram să arătăm sportivilor şi antrenorilor cum comunitatea ieşeană vine alături de ei. De două luni, însă, aceşti copii sunt abandonaţi pur şi simplu. Rezolvarea situaţiei stă strict în pixul lui Constantin Simirad. Chiar dacă legea este de partea noastră, suntem la cheremul preşedintelul CJ deoarece el este cel care a creat această problemă şi tot el este singurul care o poate debloca“, a încheiat Vasile Câtea.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite