Balul de la Castel, cel mai important eveniment caritabil din Iaşi, a strâns 100.000 de lei pentru copiii cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Invitaţi la Balul de la Castel, a cărui tematică a fost "Cinematecă în alb şi negru"
Invitaţi la Balul de la Castel, a cărui tematică a fost "Cinematecă în alb şi negru"

Organizatorii evenimentului caritabil, la care au luat parte peste 300 de invitaţi, au făcut publice rezultatele financiare, precum şi o galerie consistentă de imagini.

Balul de la Castel se află la a III-a ediţie, iar organizatorii îşi propun să strângă bani din donaţii pentru copiii cu dizabilităţi. Evenimentul are loc la Complexul La Castel, situat la ieşirea din Iaşi, din Copou spre Breazu, iar anul acesta au luat parte peste 300 de invitaţi - oameni de afaceri, artişti, medici sau politicieni. La recepţie a participat şi Paul Brummell, viitorul ambasador al Marii Britanii în România

În total, s-au strâns 100.000 de lei în cadrul evenimentului, bani care vor fi folosiţi de către Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany în programe de recuperare pentru copii cu dizabilităţi. Este cea mai mare sumă donată până acum în cadrul acestui eveniment.

Balul a avut tematica "Cinematecă în alb şi negru", iar spectacolul a fost prezentat de către Irina Păcurariu şi Pavel Bartoş. Invitaţii au urmărit momente artistice realizate de soprana Felicia Filip, violoncelistul Adrian Naidin, Opera Naţională Română, actorii Emilian Florentin şi Alice Şfaiţer sau campionii naţionali la dans sportiv, Răzvan Manole şi Olga Negoduico.

Organizatorii au postat o galerie foto consistentă pe pagina de Facebook a evenimentului.

Mare parte din suma donată s-a strâns în urma licitaţiei de artă, vinuri de colecţie sau piese de vestimentaţie. 10 tablouri aparţinând pictorilor Silvia Radu, Constantin Radinschi, Nagy Oszkar, Ioan Papazoglu, Istvan Prihoda, Camelia Mitea, Popovici, Petru Diaconu, Iulian Bordianu, Victoria Ceban şi Alexandru David au fost licitate şi cumpărate de invitaţi.

Cel mai scump obiect cumpărat a fost tabloul “Peisaj case din perioada interbelică”, adjudecat cu suma de 10.100 de lei de un om de afaceri ieşean. Tot în cadrul licitaţiei invitaţii au putut opta pentru plimbări cu limuzine de epocă, şedinţe foto, cursuri de dans, vinuri de colecţie, rochii şi poşete special create pentru eveniment. Suma totală obţinută în urma lictaţiei este de 57.200 lei.

Mai puteţi citi:

Licitaţie cu opere de artă şi rochii de colecţie la balul caritabil pentru copiii cu deficienţe

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite