Băieţelul rămas orfan în urma tragicului accident de la Cozmeşti a ieşit din comă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ziaruldeiasi.ro
FOTO: ziaruldeiasi.ro

Copilaşul rămas orfan în urma tragicului accident din judeţul Iaşi, de săptămâna trecută, a ieşit din comă şi se simte mai bine.

Băieţelul în vârstă de şase ani, implicat în accidentul mortal din 6 aprilie, de la Cozmeşti, judeţul Iaşi, a ieşit din comă şi se simte mai bine, scrie ziaruldeiasi.ro.

Copilul a rămas orfan, în urma tragicului accident, în care ambii părinţi şi-au pierdut viaţa. Un autoturism Range Rover a efectuat o depăşire periculoasă şi a intrat direct în maşina în care se aflau cei trei. Tatăl a murit pe loc, iar mama câteva ore mai târziu, la spital. Băieţelul a fost proiectat prin parbriz şi a ajuns în afara carosabilului, fiind transferat cu un elicopter SMURD la Iaşi. 

Iniţial, starea sa era una foarte gravă, fiind în comă în urma unor leziuni importante suferite. Reprezentanţii unităţii medicale au explicat că a fost transferat la „Sf. Maria” pentru fractura suferită la picior. În schimb, reprezentanţii Spitalului de Copii au precizat că nu pot oferi detalii în legătură cu starea copilului.

Şoferul care a provocat accidentul dintre Mogoşeşti-Siret şi Cozmeşti a scăpat cu viaţă. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Oficial. Florin Cîţu l-a revocat pe Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii. Cine va asigura interimatul

Rafila, după revocarea lui Voiculescu: „Trebuia să raspundă nevoilor populaţiei. S-a dovedit total incapabil”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite