Au înotat 43 de kilometri pentru proiecte sociale în Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de înotători ieşeni au luat parte la prima ediţie a Swimathon, o competiţie dedicată strângerii de fonduri.

În concurs au fost înscrise 12 proiecte pentru care s-au întrecut persoane publice, oficiali ai instituţiilor sau companiilor locale, dar şi reprezentanţi ai ONG-urilor.

„A contat să ştiu că nu sunt singur"

„Cei 103 înotători au parcurs 856 lungimi de bazin, ceea ce înseamnă aproximativ 43 de kilometri înotaţi. Cele 12 cauze înscrise au mobilizat până la această dată 48.871 lei de la peste 550 de susţinători din comunitatea locală. Campania de strângere de fonduri continuă până pe 14 iulie", a spus Alina Avătămăniţei, coordonatorul evenimentului.

Proiectele pentru care s-au strâns banii vizează accesul mai uşor la serviciile sociale sau de sănătate publică. „Mă bucur că am putut conta pe cei peste 75 de susţinători care au crezut în cauza pentru care am înotat. Le mulţumesc pentru donaţiile făcute şi pentru încurajările din tribună. A contat enorm să ştiu că nu sunt singur şi că am susţinerea unor oameni care cred, ca şi mine, că împreună putem reuşi să aducem o schimbare în bine în comunitatea în care trăim"
, a spus Cătălin Vătămănelu, manager regional al Provident Financial România.

Suma strânsă de acesta, va fi dublată de compania pe care o reprezintă va fi folosită pentru susţinerea proiectului „Ideile tale schimbă Iaşul", coordonat de Fundaţia Comunitară Iaşi. Instituţiile publice şi ONG-urile au avut intervale separate în care şi-au demonstrat calităţile de înotători.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite