Atenţie, studenţi! Târg de universităţi internaţionale organizat la Iaşi. Vedeţi instituţiile de top din lume la care puteţi învăţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 22 martie, la Hotel Unirea, în intervalul orar 10.00-18.00 se desfăşoară cel mai mare târg de universităţi internaţionale în cadrul RIUF - Romanian International University Fair.

Tinerii ieşeni care vor să urmeze studii universitare sau postuniversitare în instituţii de învăţământ superior din străinătate pot participa la o nouă ediţie a Romanian International University Fair (RIUF), cel mai mare târg de universităţi internaţionale, ce se desfăşoară pe 22 martie, la Hotel Unirea.

În cadrul evenimentului, la dispoziţia tinerilor interesaţi vor fi reprezentanţi de la peste 100 de universităţi.

Vezi aici cât te costă să studiezi şi să te întreţii în străinătate

Atenţie, studenţi! Târg de universităţi internaţionale la Iaşi la sfârşitul lunii

Printre acestea se numără University of Cambridge (locul 1 in lume conform topului QS), Imperial College London (locul 6 în lume conform aceluiași top), agenții naționale pentru promovarea diferitelor sisteme educaționale precum CampusFrance, DAAD sau Comisia Fulbright, dar și alte instituții academice din peste 15 țări.

Sute de tineri au luat cu asalt Târgul Universitar Internaţional organizat la Iaşi

Iaşi: Doctoranzii plimbăreţi de la Matematică

Taxa de intrare la târg este 5 lei, iar biletele pot fi cumpărate de la intrare. Vizitatorii vor putea participa la toate prezentările, seminariile, workshop-urile şi sesiune de prezentare ale universităţilor.

Rapoartele UNESCU din ultimii 3 ani arată că numărul tinerilor români care studiază în străinătate este într-o continuă creştere.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla cum decurge târgul!

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite