Asistentele de la Iaşi care iau şpagă pentru angajări şi pensionări au intrat în atenţia procurorilor
0Anchetatorii verifică informaţiile dezvăluite în urma anchetei jurnalistice a reporterilor „Adevărul", care au descoperit că două angajate al Spitalului de Boli Infecţioase cer bani pentru a aranja angajări sau pensionări pe caz de boală
Procurorii au demarat verificările la Spitalul de Boli Infecţioase în urma unei anchete jurnalistice a reporterilor „ADS". „Ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media s-a dispus efectuarea unor verificări", a confirmat Cornleia Prisăcariu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal.
Citiţi şi: Cât dai şpagă ca să ajungi asitentă la Boli Infecţioase în Iaşi. Vezi cum negociezi o angajare VIDEO
Săptămâna trecută reporterii „ADS" au negociat incognito cu asistenta Elena Rotaru şi kinetoterapeutul Elena Leonte, pensionarea pe caz de boală a unei mătuşi fictive, în vârstă de 42 de ani, fără niciun fel de afecţiune. Preţul avansat de cele două angajate ale unităţii medicale a fost de 1.500 de euro, singura condiţie fiind ca solicitanta să fi depăşit 25 de ani vechime în muncă. Prezentă la „negociere", asistenta Elena Rotaru a propus chiar că presupusa mătuşa ar putea să plătească aceeaşi sumă şi să se angajeze ca infirmieră la spital.
Citiţi şi: Şeful judeţului vrea capul asistentelor şpăgare de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi
Discuţia a mers şi mai departe în momentul în care reportul le-a transmis celor două angajate ale Spitalului de Boli Infecţioase că are o verişoară care a absolvit Şcoala Postliceală Sanitară.
Preţul cerut pentru intermedierea angajării a fost de 2.500 de euro. Pe lângă verificările făcute de procurori cele două au intrat şi în atenţia conducerii spitalului dar şi a Consiliului Judeţean, care are în subordine unitatea medicală