VIDEO Laura Codruţa Kovesi, turistă la Sarmizegetusa Regia. Şefa DNA a urcat  pe jos în situl UNESCO, pentru că noua şosea a fost distrusă de viituri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Coduruţa Kovesi. FOTO: Hunedoara tv.
Laura Coduruţa Kovesi. FOTO: Hunedoara tv.

Laura Codruţa Kovesi s-a numărat printre sutele de turişti care au vizitat, miercuri, Sarmizegetusa Regia. Şi-a ales însă o zi nepotrivită de vizită, pentru că accesul cu maşinile pe ultimii kilometri ai şoselei este interzis, în urma viiturilor care au distrus carosabilul. Şefa DNA a urcat pe jos la monumentul UNESCO.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a vizitat Sarmizegetusa Regia, miercuri, însă a avut parte de o surpriză neplăcută. În urma furtunii înregistrată duminică seara, ultimii patru kilometri ai şoselei spre situl UNESCO au fost închişi traficului rutier, astfel că şefa DNA şi însoţitorii săi au fost nevoiţi să parcurgă distanţa pe jos.

Laura Codruţa Kovesi a precizat că se afla în timpul liber şi nu a dat declaraţii presei locale, „convocate” de reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara la faţa locului, pentru a se informa despre situaţia drumlui judeţean spre Sarmizegetusa Regia.

Duminică seara, o furtună violentă în Munţii Orăştiei a dus la distrugerea în mai multe locuri, a noii şosele spre Sarmizegetusa Regia, inaugurată în luna mai a acestui an. În cel puţin cinci locuri de pe cei 18 kilometri ai drumului construit pe fonduri de la Uniunea Europeană, apele pârâului din Valea Albă şi ale Grădiştii au produs distrugeri mari, care nu pot fi remediate de urgenţă. „A fost cea mai puternică furtună din ultimii ani, iar în mai multe locuri, din cauza viiturilor, drumul s-a rupt şi este riscant să se mai poate circula pe el cu maşina”, a precizat Vladimir Brilinsky, administrator al sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia. Autorităţile din judeţul Hunedoara au decis interzicerea accesului maşinilor pe ultimii kilometri ai şoselei spre Sarmizegetusa Regia, până la remedierea situaţiei.

Lucrările de reparaţii au demarat şi vor fi finalizate în următoarele zile, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara.

image

Sarmizegetusa Regia - o istorie de două milenii
Potrivit istoricilor, Sarmizegetusa Regia a fost capitala Regatului Dac înainte de războaiele dintre daci şi romani. Este considerată cel mai important centru economic şi religios al Daciei, iar datorită numeroaselor sale mistere, a vechimii şi unicităţii sale şi a atractivităţii pentru pasionaţii de astronomie a fost asemănată cu celebrul monument neolitic Stonehenge din Marea Britanie. Sarmizegetusa Regia a fost centrul economic, religios şi politic al Daciei, înainte de războaiele daco-romane din jurul anului 100.

Laura Codruţa Kovesi, în vizită la Sarmizegetusa Regia

Oraşul antic, înconjurat de zidurile ce pot fi văzute şi în prezent, se întindea pe o suprafaţă de trei hectare, susţin istoricii, iar la poalele cetăţii, pe o rază de trei kilometri, se aflau numeroase aşezări civile. Mai mult, pe vârfurile munţilor care înconjurau Sarmizegetusa Regia, dacii au ridicat cetăţi de apărare, iar în vremurile de restrişte, populaţia îşi găsea adăpost în aşezarea din munţi. Templele şi sanctuarele din Sarmizegetusa Regia au fost dispuse pe două terase, iar istoricii au stabilit că au fost ridicate unele din vremea regelui Burebista, iar altele în vremea lui Decebal, în care aşezarea s-a aflat în apogeul dezvoltării sale economice. Locurile sacre au fost construite din materiale aduse de la zeci de kilometri distanţă. Sarmizegetusa Regia a fost devastată, potrivit istoricilor, de legiunile romane. A fost incendiată, iar templele ei au fost distruse şi abandonate în cele din urmă.


Vă recomandăm şi:

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.

Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice

Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.

Misterul matriţei bijutierului dac din Sarmizegetusa Regia va fi spulberat. Piesa unică în lume va fi expusă la Deva

Matriţa dacică scoasă la iveală de furtuna din noaptea de Sânziene, în urmă cu doi ani, în Sarmizegetusa Regia, va fi expusă marţi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Piesa este considerată un obiect unic şi foarte valoros, care poate oferi amănunte importante despre viaţa strămoşilor noştri, care au locuit în cetăţile dacice.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite