VIDEO Cum arată adevărata fericire la ţară. Cei şase copii de la şcoala din munţi şi locul pe care iarna l-a transformat în tărâm de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin şi colegii săi se bucură de magia iernii. FOTOGRAFII: Marius Turc.
Cătălin şi colegii săi se bucură de magia iernii. FOTOGRAFII: Marius Turc.

Un loc de poveste şi plin de veselie se dezvăluie călătorilor care ajung în Apuseni, în aceste zile. Copiii au transformat dealul de lângă şcoala veche a satului Runc, aflată la peste 1.000 de metri altitudine, în loc de săniuş, iar imaginile inedite arată cât de mare le este bucuria.

Cătălin are cinci ani şi locuieşte în satul Runc, unul dintre locurile cele mai pitoreşti din Munţii Apuseni. În cătunul aflat la peste 1.300 de metri altitudine, înconjurat de privelişti impresionante, oamenii primesc iarna mai devreme. Îşi fac drum prin nămeţi pentru a ajunge, cu săniile trase de cai, la casele din vecini, aflate la sute de metri una de alta, pe dealuri şi creste însorite. Iernile grele din Apuseni nu i-au descurajat pe localnici, iar primele zăpezi le aduc bucurie.

În şcoala veche din Runc, o căsuţă de lemn ridicată pe coasta unui deal, învaţă şase copii. Atunci când nu au loc cursuri, şcoala poate fi cu greu distinsă între casele modeste ale moţilor, însă în aceste zile, în pauze şi după terminarea orelor, veselia elevilor trezeşte natura din amorţire.

A nins abundent în Apuseni, iar livezile de lângă şcoală au devenit locul preferat de săniuş al copiilor din satele de munte. Cătălin se numără printre cei mai bucuroşi. A aşteptat răbdător ca restul partenerilor săi de joacă să termine lecţiile şi, cu toţii, să pornească înarmaţi cu pungi de plastic spre pârtia din deal. Fericirea copiilor a fost surrinsă în imaginile publicate de Marius Turc, care însoţit de prietenii săi, a ajuns în ţinutul de poveste al Apusenilor.

„El este Cătălin, are 5 ani şi este foarte fericit. La şcoala aflată la peste 1.000 de metri i-am găsit pe cei şase copii si am retrăit cu ei momentele copilăriei noastre...”, spune Marius Turc, autorul imaginilor.

image
runc foto marius turc
runc foto marius turc
runc foto marius turc

Fotografii: Marius Turc.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Cel mai ciudat refugiu montan. Căsuţa de poveste din munţi a fost „agăţată” pe o stâncă, ascunsă între brazi, iar voluntarii au grijă de ea

Un loc de poveste se dezvăluie călătorilor care ajung în Masivul Parâng, pornind pe traseele montane de la marginea oraşului Petrila. Se numeşte Refugiul Agăţat, se află în grija voluntarilor de la Asociaţia San Montan şi are o poveste aparte.

VIDEO Românii manelişti care au batjocorit Retezatul, în plină acţiune. Au ocupat şoseaua din munţi şi au încins o petrecere de pomină

Un loc din inima munţilor, celebru pentru frumuseţea şi liniştea lui şi pentru mulţimea animalelor sălbatice, a fost batjocorit de petrecăreţi, care l-au ocupat cu maşinile şi au dat drumul manelor, la volum maxim.

Ciobanul de 100 de ani care munceşte ca în tinereţe. Este cel mai vârstnic salariat din România şi de dragul oilor sale nu vrea să audă de pensie

Ştefan Gros este cel mai vârstnic angajat cu carte de muncă din România. A împlinit 100 de ani, însă a rămas un om de bază la turma pe care o păstoreşte.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite