Un hunedorean a adus la centrele de colectare peste 170 de tone de fier vechi
Controalele efectuate de către inspectorii Gărzii Financiare la punctele de colectare a fierului vechi din municipiul Petroşani au scos la iveală grave nereguli în ceea ce priveşte această activitate.
În urma verificării a doar două unităţi amplasate în apropierea Minei Livezeni a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.500 de lei.
Inspectorii Gărzii Financiare au confiscat respectiv 3 tone de deşeuri din fier. Printre deşeuri au fost identificate chiar şi două buncăre subtilizate de unităţile miniere ale Companiei Naţionale a Huilei Petroşani. Cel mai probabil de la EM Livezeni, unitatea aflată gard în gard cu respectivele unităţi care achiziţionează fier vechi. Inspectorii Gărzii Financiare au dat, în timpul controalelor şi peste un adevărat colecţionar de fier-beton. „Furnica de fier” a adus la centrul de colectare, în doar 3 luni, nu mai puţin de 170 de tone de fier-beton. Omul, care într-o singură zi a cărat 10 tone de fier, a declarat răspicat că acesta îi aparţine şi că îl aduce de acasă, din propria ogradă.
„Avem mari îndoieli că asta este situaţia reală şi din acest motiv se efectuează cercetări de către organele abilitate. În plus, se verifică şi cine este proprietarul mijlocului de transport cu care acest adevărat campion căra fierul”, a declarat comisarul şef Viorel Coman, din cadrul Diviziei de Gardă Financiară Deva – Hunedoara. Furturile de fier vechi sunt o problemă spionasă pentru autorităţile din Valea Jiului, iar încercarea lor a le stopa este îngreunată şi de faptul că în multe cazuri, cei care fură metalul sunt în cârdăţie cu paznicii unităţilor de unde au loc sustragerile.




















































