Un atelier de mobilă din Deva a fost mistuit de flăcări
0Un atelier de mobilă şi cherestea din cartierul „micul Dallas” din municipiul Deva a fost cuprins de flăcări în cursul nopţii trecute. Pompierii au intervenit şi au oprit incendiul, înainte de a se extinde la clădirile din împrejurimi.
Un atelier de mobilă şi cherestea a luat foc în cursul nopţii trecute, în Deva. Incendiul a avut loc în cartierul „micul Dallas” şi exista riscul ca flăcările să se extindă şi la clădirile din împrejurimi.
„Pompierii au reuşit să stingă incendiul, care nu a provocat decât pagube materiale”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Zeci de piese de mobilier din atelier au fost distruse în incendiu. Pompierii vor stabili cauzele producerii incediului.
Vă recomandăm şi:
Două case de vacanţă au ars în staţiunea Straja şi în Poieniţa Voinii
O limuzină, un autocar şi un SUV s-au ciocnit pe DN7: trei oameni au fost răniţi