Tribunalul Bucureşti l-a trimis în arest la domiciliu pe Cornel Resmeriţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Cornel Resmeriţă, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Gheorghe Nastasia, vor fi cercetaţi în stare de arest la domiciliu, în ancheta penală cu privire la organizarea şi desfăşurarea evenimentului „Gala Bute”. Instanţa va decide joi, 5 februarie, asupra cererii DNA de arestare preventivă a lui Rudel Obreja, în acelaşi dosar.

Tribunalul Bucureşti a soluţionat cererile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de arestare a primarului din Lupeni, Cornel Resmeriţă, şi a celorlalţi învinuiţi în dosarul de corupţie cu privire la organizarea evenimentului sportiv „Gala Bute”.

Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis cercetarea în stare de arest la domiciliu, pentru 30 de zile, a primarului Cornel Resmeriţă, precum şi a fostului consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, şi a fostului secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Gheorghe Nastasia. În acelaşi dosar, instanţa a stabilit ca cererea DNA de arestare preventivă a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, să fie judecată pe 5 februarie, pentru că acesta nu a putut fi citat pentru a se prezenta în faţa instanţei.

Decizia luată în privinţa celor trei nu este definitivă şi poate fi contestată.

Marţi, procurorii DNA au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României solicitările de arestare preventivă pe numele lui Rudel Obreja şi Cornel Resmeriţă şi de arest la domiciliu în cazul lui Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia, însă instanţa şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei către Tribunalul Bucureşti.

Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, a fost reţinut pentru fapte de corupţie, într-un dosar în care sunt cercetate ilegalităţile pe care cei implicaţi în desfăşurarea "Galei Bute" le-ar fi făcut.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în acest dosar au fost puşi sub acuzare:

Rudel Obreja, la data faptelor reprezentant al S.C. Europlus Computers S.R.L şi preşedintele Federaţiei Române de Box, cu privire la infracţiunile de două infracţiuni de spălare de bani, două infracţiuni de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală;

Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii;

Ştefan Lungu, la data faptelor consilier personal al ministrului al Dezvoltării Regionale şi Turismului Udrea Elena, fost administrator al SC Last Time Studio SRL, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă;

Gheorghe Nastasia, la data faptelor secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu privire la infracţiunea de luare de mită;

Miron Gărdean, acţionar majoritar şi administrator al S.C. Termogaz Company S.A, societate specializată în lucrări de construcţii, cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu;

Adrian Gărdean, reprezentant al S.C. Termogaz Company S.A, cu privire la infracţiunea de cumpărare de influenţă;

Miron Lupulescu, director general al S.C. Termogaz Company S.A, cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani şi evaziune fiscală.

În cazul lui Resmeriţă, procurorii DNA informau că în 11 noiembrie 2011, municipiul Lupeni a atribuit societăţii Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanţat cu fonduri ale M.D.R.T., având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "inculpatul Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, împreună cu şeful biroului de achiziţii şi investiţii al primăriei, a atribuit contractul fără licitaţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice şi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era de 8.318.490 lei, aşa cum rezulta din proiectul tehnic pe care Primăria Lupeni îl realizase anterior. Diferenţa de 2.577.869,11 lei reprezintă prejudiciu pentru persoana vătămată municipiul Lupeni. Cea mai mare parte a preţului, respectiv 8.100.000 lei, a fost achitată la data de 21.12.2011, folosind fonduri alocate de M.D.R.T. în regim de urgenţă, iar 3 milioane lei din această sumă obţinută a fost transferată către S.C. Europlus Computers S.R.L., pentru acoperirea unui credit bancar contractat pentru organizarea unei “Galei Bute”. Diferenţa până la valoarea integrală a contractului a fost achitată în mai multe tranşe până la data de 19.09.2013".


Vă recomandăm şi:

Cornel Resmeriţă, cel mai bogat primar din Hunedoara, e campion la imobiliare: "averea a venit din afaceri frumoase"

Unul dintre cei mai bogaţi primari din judeţul Hunedoara, Cornel Resmeriţă, deţine o vilă imensă în Lupeni şi două cabane în staţiunile montane hunedorene. Este primar de zece ani în Lupeni, iar pentru că nu se mai poate ocupa de afacerile prin care a reuşit să construiască imobilele, familia sa a preluat frâiele afacerilor.

Primarul Cornel Resmeriţă a primit lovitura DNA în ancheta "Gala Bute". A fost reţinut sub acuzaţia de corupţie

Primarul Cornel Resmeriţă a fost trimis astăzi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Aseară, procurorii Direcţiei Naţionale l-au reţinut pentru 24 de ore pe primarul din Lupeni, într-un dosar în care sunt anchetate ilegalităţile săvârşite în organizarea şi desfăşurarea „Galei Bute”.

FOTO Cine salvează Lupeniul, municipiul dator vândut din Valea Jiului

Municipul Lupeni din Valea Jiului a ajuns dator vândut la statul român, cu aproape 33 de milioane de lei. Localnicii dau vina pe administraţia locală, primarul pe statul român, însă nimeni nu pare în stare să găsească vreo soluţie de ieşire din situaţia ingrată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite