Sistemul medical şubrezit de exodul medicilor: în Hunedoara numărul „dezertărilor” e îngrijorător
0
Potrivit reprezentanţilor Colegiului Medicilor Hunedoara, de la începutul acestui an 16 medici hunedoreni au ales să îşi părăsească locurile de muncă pentru a se angaja în spitale din Occident.
Anul trecut, 20 de medici din spitalele hunedorene au plecat în afara ţării, iar în 2011, numărul lor a fost de 24. Aceasta în timp ce posturile rămase vacante pe unele secţii ale spitalelor din Deva, Hunedoara sau Petroşani nu sunt tentante. Spre exemplu, Spitalul Judeţean din Deva a scos la concurs, de două ori, un post de medic oncolog, însă nimeni nu s-a arătat interesat de ocuparea lui. Medicii preferă oraşe mari, centre universitare sau străinătatea, explica Tiberiu Rugea, şeful secţiei de Oncologie din Deva.
Revendicările medicilor
Exodul medicilor care caută locuri de muncă în afara ţării, unde sunt plătiţi cu salarii şi de zece ori mai mari, nu face decât să slăbească sistemul medical românesc şi calitatea serviciilor oferite de acesta, a precizat medicul cardiolog Gheorghe Basarab.
Potrivit acestuia, medicii speră ca măsurile viitoare luate de guvernanţi să diminueze exodul cadrelor medicale în străinătate. Printre solicitările acestora, prezentate de Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România, sunt deblocarea posturilor în sistemul sanitar, excluderea din categoriile de bugetari a medicilor şi precizarea că aceştia nu sunt funcţionari publici, majorarea veniturilor medicilor, sau reducerea birocraţiei.
Proteste anunţate
Mircea Artean, preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Hunedoara, a declarat luni că instituţia a iniţiat o acţiune de consultare a personalului medical din 11 unităţi medicale din judeţ, cu privire la solicitările pe care angajaţii din sistemul sanitar le au faţă de minister. „În afara spitalului din Lupeni, toate unităţile medicale au fost de acord cu acţiunile propuse de Colegiul medicilor, de doleanţele privind reformele în sistemul sanitar”, a precizat Mircea Artean.
Din luna septembrie, medicii anunţă proteste şi pichetări, iar dacă negocierile cu reprezentanţii ministerului nu se vor concretiza acţiunile de protest vor merge până la demisii în bloc a cadrelor medicale.
Vă recomandăm şi: