Şi-a fracturat ambele picioare după ce s-a răsturnat cu tractorul încărcat de lemne furate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost prins sub fiarele tractorului. ARHIVĂ
Bărbatul a fost prins sub fiarele tractorului. ARHIVĂ

Un bărbat în vârstă de 25 de ani, din municipiul Brad, a fost transportat la spitalul din Deva în stare foarte gravă, după ce a fost victima unui acccident pe care l-a provocat la volanul unui tractor. Şoferul s-a răsturnat cu autovehicolul încărcat de lemne furate.

Potrivit poliţiştilor, tânărul de 25 de ani transporta în remorca tractorului 25 de arbori de stejar, tăiate ilegal dintr-o pădure. 

În timp ce conducea tractorul pe un teren accidentat, într-o zonă împădurită, şoferul s-a răsturnat cu atovehicolul şi şi-a fracturat ambele picioare. Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Deva, pentru a primi îngrijiri medicale.

Un stâlp lovit de un autotren a căzut peste un pieton care traversa strada regulamentar

"Poliţiştii au mai stabilit că bărbatul se afla în acel loc la solicitarea unui amic de-al său, care i-a solicitat să îi transporte 24 de fire de stejar pe care le tăiase ilegal din pădurea care îi aparţine”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Scene îngrozitoare în centrul Hunedoarei, după un accident mortal, produs la 130 de kilometri pe oră

Accident spectaculos: Magistrală de gaz distrusă de şoferul unui VW Passat

Victima internată la spital este cercetată penal pentru infracţiuni la regimul silvic.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite