Secretele „oraşelor toxice“ din România comunistă. Marile catastrofe ecologice ţinute sub tăcere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localnici din Ruse în 1987. bnr.bg.
Localnici din Ruse în 1987. bnr.bg.

Zeci de mii de oameni au avut de suferit de pe urma poluării din marile centre industriale ale României, în faţa căreia autorităţile comuniste nu au luat măsuri adecvate.

Copşa Mică, Baia Mare şi Zlatna au devenit faimoase la începutul anilor '90 din cauza poluării care a distrus mii de vieţi omeneşti şi în faţa căreia măsurile luate până atunci de autorităţile comuniste s-au dovedit ineficiente.

Copşa Mică – oraşul îngropat în negru de fum

Copşa Mică s-a aflat pentru o perioadă îndelungată în topul celor mai poluate oraşe din Europa, din cauza emisiilor provenite de la cele două uzine înfiinţate aici. Carbosin, combinatul care producea negru de fum a funcţionat până la începutul anilor 90, iar emisiile sale au afectat zona timp de aproape 60 de ani, lăsând urme de cenuşă pe case, copaci, animale şi restul.

Topitoria uzinei Sometra a contribuit la incidenţa ridicată a cancerului pulmonar şi a impotenţei şi a redus speranţa de viaţă a localnicilor în perioada comunismului.


Copşa Mică, 1990. NY Times

În 1990, jurnaliştii de la The New York Times au relatat pe larg despre „oraşul îngropat de poluare”. „Pe o întindere de aproape 15 mile în jur, fiecare loc din această vale odinioară delicată, arată ca şi cum ar fi fost înmuiat în cerneală. Arborii şi tufişurile sunt negri. Casele şi străzile arată de parcă ar fi fost într-un şemineu. Chiar şi oile din turmele de pe deal sunt de un gri murdar. Sunt două fabrici în Copşa Mică. Una produce negru de fum, folosit la anvelope. Cealaltă produce zinc, plumb, cupru, cadmiu şi alte metale neferoase. Împreună, ele împrăştie 30.000 de tone de particule şi funingine în fiecare an, făcând din Copşa Mică, un orăşel cu 6.000 de locuitori, unul dintre cele mai poluate locuri din Europa. Negrul de fum este cel mai vizibil poluant. Iar cei care muncesc în topitorie simt constant duhoarea şi gustul acidului sulfuric. 

copsa

Dar cel mai semnificativ pericol vine de la poluarea invizibilă, de la nivelele ridicate de plumb şi de la ameninţările nedeterminate ale amestecului de particulele toxice din aer, scria jurnalista Celestine Bohlen, în ediţia din 5 martie 1990, din The New York Times. Autoarea remarca faptul că localnicii nu au putut protesta faţă de poluarea de la Copşa Mică în timpul regimului comunist. Dacă în 1977, 70 de oameni din Copşa Mică erau diagnosticaţi cu cantităţi excesive de plumb în organism, în 1990, numărul celor afectaţi depăşea 400. Majoritatea lucrau în topitoriile de la Copşa Mică. Contaminarea cu plumb producea o mulţime de boli grave, care duceau la moartea prematură a localnicilor. Deşi ieşeau la pensie la vârsta de 50 de ani, mulţi dintre foştii muncitori mai aveau de trăit câţiva ani. Din această cauză studiile îndelungate asupra efectelor plumbului în organismele lor nici nu puteau fi realizate.


Copşa Mică

Ploile distrugătoare de la Zlatna

Oraşul Zlatna din Munţii Apuseni are o istorie de peste două milenii. În Antichitate a fost un centru minier important în Dacia, menţionat de romani cu numele Ampelum, pe locul unei mai vechi aşezări dacice, înconjurată de zăcăminte de metale neferoase. Industria din Zlatna a luat avânt de la mijlocul secolului al XVIII-lea, când a fost inaugurată topitoria de minereuri de cupru, plumb, aur şi argint. Uzina metalurgică s-a dezvoltat şi a funcţionat aproape neîntrerupt până în 2004. La începutul anilor 80, în combinatul Ampelum din Zlatna se produceau 15.000 de tone de cupru anual, pe lângă acidul sulfuric şi sulfaţii de cupru, fier şi magneziu. Efectele asupra mediului şi comunităţii au fost devastatoare. Solul a fost contaminat de cenuşă şi zgură şi de infiltraţiile de apă reziduală. 

copsa

Zgurile metalurgice depozitate necontrolat pe platforma industrială conţineau 30-40 kg/t cupru, iar cenuşile de pirita aveau concentraţii de 30 kg/t cupru, 10 kg/t plumb şi 20 kg/t zinc. Însă, la fel de toxice erau şi cantităţi însemnate de metale grele eliberate în atmosferă odată cu topirea concentratelor cuproase, convertizarea produselor metalurgice şi rafinarea termică. Zeci de hectare de culturi erau distruse în anii 80 de ploile acide, iar populaţia din zonă era alarmată de pagubele şi afecţiunile cauzate de acestea. Un inginer din localitate, intervievat de jurnaliştii revistei Flacăra dezvăluia dezastrul ecologic, deşi dădea vina pe cele peste două secole de industrie şi nu pe noile uzine înfiinţate de comunişti. „A văzut cu ochii lui grădinile şi pădurile pârjolite de acidul sulfuric, produs din combinaţia dioxidului de sulf cu umiditatea din atmosferă. A văzut de asemenea, ciorapii femeilor arşi de acelaşi acid. Cunoaşte se asemenea, faptul că sunt foarte multe cazuri de intoxicaţii cu plumb, că oamenii suferă de dureri de cap din cauza gazelor emise în timpul procesului de producţie. Şi ştie că din cauza prezenţei cadmiului în atmosferă oasele oamenilor sunt moi şi fragile”, arăta inginerul, într-un reportaj din 1987.

Baia Mare – pârjolită de emisiile toxice

În ultimii ani ai regimului comunist şi Baia Mare a fost recunoscută ca unul dintre cele mai poluate oraşe industriale din Europa. Centrul metalurgic din nordul ţării, cu o istorie de aproape două milenii, a lăsat în urmă peste 300 de halde de steril şi aproape 20 de iazuri de mină, multe dintre acestea rămânând neecologizate. „În pădurile dense din jurul oraşului Baia Mare, aflat la 240 de mile nord-vest de Bucureşti, emisiile toxice ale acestui centru metalurgic au redus creşterea plantelor la jumătate. Aproximativ o treime din cei aproximativ 30.000 de acri de pădure au fost devastaţi. Unii copaci şi-au pierdut până la două treimi din frunzişul lor. 

Chiar şi în zonele cele mai puţin afectate, ploaia acidă a acoperit frunzele cu pete maronii. Costul uman este îngrozitor. Pentru cei 150.000 de rezidenţi din Baia Mare, speranţa de viaţă este de 50 de ani, cu aproape 20 de ani sub media românească. Copiii, potrivit unui studiu de sănătate realizat de UNESCO prezintă concentraţii mari de plumb în oasele şi în dinţii lor. Bolile cronice de plămâni sunt endemice. Cei doi vinovaţi, uzinele de stat Romplumb şi Phoenix, încă funcţionează, aruncând dioxid de sulf în aer, care conduc la niveluri de 100 până la 200 la sută peste normele româneşti”, informau autorii unui articol publicat în The New York Times, în 1992.

Imagine indisponibilă

Cele două uzine mari de stat erau responsabile pentru poluare, dar la acea vreme erau şi principalii angajatori din zonă. Aveau peste 10.000 de salariaţi. Pentru reducerea poluării atmosferice, în Baia Mare a fost ridicat un coş de fum înalt de aproape 350 de metri. Turnul combinatului Phoenix a fost ridicat din beton rezistent la noxe, iar în interior a fost căptuşit cu cărămidă reflactară. A costat 11 milioane de dolari, dar s-a dovedit ineficient în combaterea poluării ce ameninţa zona din jurul municipiului. „Coşul de fum înalt de peste 300 de picioare, planificat în era comunistă, înainte de revoluţia din 1989, are rolul de a transporta emisiile de la Phoenix la o înălţime mai mare în atmosferă. Dar acest lucru nu a făcut decât să transforme o problemă locală într-una regională”, informau jurnaliştii The New York Times.

Giurgiu – uzina toxică pentru vecinii din Bulgaria

La sfârşitul anilor 80, în Giurgiu, pe malul Dunării, a fost inaugurată una dintre marile uzine chimice din România, însă funcţionarea ei a fost considerată un adevărat dezastru pentru localnicii de pe celălalt mal al fluviului. Vântul şi curenţii de aer făceau ca fumul toxic de clor produs de combinatul Verachim să cuprindă oraşul Ruse, legat de România printr-un „por al prieteniei” construit în anii 50. În toamna anului 1987, în timpul unei ceremonii a „eşarfelor roşii”, organizată în piaţa centrală din Ruse, o mulţime de copii care urmau să devină pionieri au leşinat din cauza gazelor otrăvitoare care au cuprins oraşul, provenite de la combinatul de peste Dunăre. În piţa învăluită de ceaţă, ceremonia a continuat, în timp ce restul copiilor şi-au folosit eşarfele roşii pe post de măşti. A fost picătura care a umplut paharul, pentru mulţi dintre localnicii din Ruse expuşi constant la poluare şi confruntaţi cu un incidenţa tot mai mare a bolilor respiratorii. Mulţi dintre ei s-au mutat din oraş, în timp ce alţii au folosit diverse manifestări publice pentru a protesta împotriva poluării provenite din Giurgiu şi, indirect, a autorităţilor comuniste care au permis acest lucru.


Ruse. FOTO: bmg.bg 1987

Ciudanoviţa, orăşelul minier poluat cu uraniu

Până la mijlocul anilor ’90, când minele de uraniu din Munţii Banatului s-au închis, colonia muncitorească de la Ciudanoviţa se înfăţişa oaspeţilor ei ca un orăşel de munte, izolat de restul lumii şi aproape inaccesibil străinilor. „Şantierul”, după cum îi spun localnicii, găzduia în urmă cu jumătate de secol aproape 10.000 de oameni. Minerii aduşi din zona Moldovei, a Câmpiei Române şi chiar şi din Uniunea Sovietică locuiau în blocurile cu două şi trei etaje şi în nenumăratele barăci de la poalele Dealului Golgota, unde se afla exploatarea minieră. Eploatările de uraniu de la Ciudanoviţa au funcţionat aproape jumătate de secol, însă localnicii nu au ştiut cât de nocive erau condiţiile în care munceau şi cât de afectată este zonă. 

Imagine indisponibilă

Abia după 1990, au început să fie date publicităţii studii cu privire la poluarea din zonă ale căror rezultate au fost considerate alarmante de organizaţiile ecologiste. Acestea au reclamat că haldele fostelor mine de uraniu au rămas neacoperite în totalitate, iar rezidurile periculoase ajung în apa freatică. Conform organizaţiilor de mediu, în anul 2016, la un deceniu de la închiserea exploatărilor, la Ciudanoviţa, radiaţiile de uraniu depăşeau de 100 de ori limita de alertă şi că neecologizarea celor peste 20 de halde din zonă reprezintă un pericol permanent nu doar pentru cei câteva sute de localnici din Ciudanoviţa, dar şi pentru populaţia din zona Caraş-Severinului. În schimb, autorităţile ofereau asigurări că sănătatea oamenilor nu este pusă în pericol, iar fondul natural radioactiv se încadrează în limitele normale.

ciudanovita foto daniel guta adevarul

Mai puteţi citi şi:

Secretele celor mai bine păzite locuri din România secolului XX. De ce nimeni nu avea voie să se apropie de ele

VIDEO Ciudanoviţa, oraşul-fantomă ridicat de sovietici unde oamenii sunt dependenţi de uraniu. „Se petrec lucruri ciudate cu cei care pleacă de aici“

Marile eşecuri ale industriei ceauşiste. Termocentrala inutilă de 1 miliard de dolari, efectele devastatoare ale minelor de uraniu şi exploatările catastrofale

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite