Schi în stațiunea montană Straja. Este cea mai căutată zonă turistică din Hunedoara, în timpul iernii FOTO

0
Publicat:

De peste un deceniu, stațiunea montană Straja ocupă, datorită pârtiilor sale de schi, primul loc în preferințele turiștilor care ajung în timpul iernii în județul Hunedoara.

Stațiunea montană Straja. Foto: Complex Montana Straja - Facebook
Stațiunea montană Straja. Foto: Complex Montana Straja - Facebook

Sezonul de schi a fost deschis în Straja în minivacanța de 1 Decembrie, iar în aceste zile, potrivit salvamontiștilor, pârtiile Constantinescu, Platoul Soarelui și Mutu din Straja pot fi folosite, pentru că stratul de zăpadă atinge 30 de centimetri pe ele, iar calitatea lor pentru schiat este bună.

Schi în Straja, pe 26 de kilometri de pârtii

Dacă ninsorile vor continua și alte pârtii vor fi amenajate pentru amatorii de schi, spun reprezentanții stațiunii.

„Staţiunea Straja însumează aproximativ 26 de kilometri de domeniu schiabil. 20 de kilometri pot fi acoperiţi cu zăpadă artificială. Cele 11 instalaţii de transport pe cablu asigură accesul facil la toate pârtiile din staţiune. Sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu. Cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă, făcând astfel posibilă utilizarea pârtiilor până seara târziu”, informează administratorii zonei de agrement.

În stațiunea montană Straja, închirierea echipamentelor de schi și snowboard începe de la 25 de lei pe zi, iar o școală de schi funcționează pentru cei care vor să învețe să le folosească.

Telegondola funcționează între orele 9:00 și 16:30, iar prețul unei urcări sau al unei coborâri este 10 lei. Prețul unui abonament pe zi pentru folosirea instalațiilor de cablu din stațiune începe de la 100 de lei.

La începutul anilor ´70, călătorii care urcau pe potecile din Munții Vâlcan, spre crestele care despart județele Hunedoara și Gorj (un vechi hotar dintre Ardeal și Oltenia și locul unor lupte crâncene din Primul Război Mondial), găseau la poalele vârfului Straja (1.868 metri) o cabană cu câteva zeci de locuri de cazare, înconjurată de păduri și pajiști alpine.

Tunelul sfinților, atracție în stațiunea montană Straja

În jurul ei, la cota 1.400 – 1.500 de metri altitudine, în ultimele două decenii s-a dezvoltat stațiunea montană Straja, legată printr-o șosea de circa 10 kilometri de municipiul Lupeni din Valea Jiului. În ultimii ani, stațiunea a fost în topul preferințelor turiștilor veniți iarna în județul Hunedoara. Peste 200 de cabane și pensiuni au fost construite pe munte.

Tot aici a fost ridicat, în 1999, și Schitul Straja, devenit atracție turistică datorită tunelului său și un loc de pelerinaj în Vinerea Mare, dinaintea Paștelui. Atunci, sute de oameni participă la „Drumul Crucii”, o procesiune religioasă la care credincioșii urcă din Lupeni, purtând o cruce de lemn, până la Schitul Straja, pe drumul de circa zece kilometri la capătul căruia se află bisericuța de lemn din stațiune.

Vârful Straja. Foto: Complex Montana / Facebook
Vârful Straja. Foto: Complex Montana / Facebook

Deasupra bisericii de lemn și a chiliilor din jurul ei, a fost înălțată Crucea Eroilor, în memoria ostașilor români care au luptat în Primul Război Mondial.

La mica biserică, oamenii ajung printr-un tunel, pe pereţii căruia au fost pictaţi 365 de sfinţi, în ordinea în care sunt sărbătoriţi în câte o zi din an. Tunelul sfinților, care face legătura între şosea şi schitul din Straja, datează din anul 2006, iar lungimea sa depăşeşte 50 de metri.

„O candelă este veșnic aprinsă în acest tunel și este mutată în fiecare zi în fața icoanei sfântului care marchează data curentă din calendar”, informează reprezentanții stațiunii din Valea Jiului.

Ursul Baloo, vedetă din Stațiunea montană Straja

Ursul Baloo a rămas însă vedeta staţiunii din Valea Jiului. În anul 2000, puiul de urs a fost găsit de vânători în pădurile Parângului, în zona Polatişte. Era în stare de inconştienţă, înfometat şi pierdut de familie, şi a fost ţinut mai multe zile în perfuzii, până când s-a mai înzdrăvenit.

Ursul Baloo. Foto: Lucian Ignat
Ursul Baloo. Foto: Lucian Ignat

O vreme ursul a stat în gazdă la mai multe familii, care l-au îngrijit, însă pentru că nu putea fi ţinut într-o gospodărie, omul de afaceri Emil Părău, cel care i-a dat numele Baloo, l-a adus în Straja, unde i-a fost amenajat un ţarc de 1.200 de metri pătraţi, dotat cu bazin şi împrejmuit.

„Ursul Baloo a făcut casă bună la Straja, timp de câţiva ani, cu Bambi, o frumoasă căprioară. În scurt timp, familia zoologică avea să crească cu alţi trei pui de urşi: Martinel, Martinica şi Cenuşăreasa. Cei care vin de mai mulţi ani la Straja îşi amintesc şi acum de vremurile în care gaşca de ursuleţi, simpatici şi jucăuşi, umblau liberi prin staţiune, făcând o mulţime de năzbâtii spre deliciul turiştilor care, după ce treceau de clipa sperieturii, puneau repede mâna pe camerele de fotografiat pentru a-i imortaliza”, informau reprezentații stațiunii, pe pagina skistraja.ro.

Dintre animalele sălbatice, doar Baloo a mai rămas în zona turistică, unde este îngrijit de angajații acesteia.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite