Video Satul de marmură din Hunedoara ascunde o poveste stranie. Cum a fost clădită așezarea din munți VIDEO
0La începutul secolului XX, satul Alun din Hunedoara (video) se număra printre cele mai greu încercate așezări din Ținutul Pădurenilor. Marmura a schimbat complet, pentru câteva decenii, soarta localnicilor.
Satul Alun din Hunedoara a devenit cunoscut ca satul de marmură din Ținutul Pădurenilor în anii ’60, când exploatarea marmurei din cariera Alun a luat amploare.
Oamenii au început atunci să își construiască locuințele și grajdurile din materialul extras din carieră, iar drumul spre așezarea aflată la 30 de kilometri de Hunedoara a fost pavat cu marmură.
Satul de marmură din Ținutul Pădurenilor
În istoria sa de peste cinci secole, satul Alun din Hunedoara a fost considerat cel mai adesea o așezare săracă, unde localnicii înfruntau greutățile vieții din ținutul izolat de munte, cu ierni grele și terenuri mai puțin prielnice agriculturii.
Cariera de marmură din Alun a fost deschisă în secolul al XIX-lea, însă până în anii ’50, când a început extinderea sa, localnicii au rămas fideli tradiției ridicării caselor de lemn, specifice acelor vremuri în Ținutul Pădurenilor din Hunedoara. Doar noua biserică a satului a fost ridicată în anii ’30, din marmură.
„Călătorul ajunge într-o comună săracă de munte, cu locuitori pădureni, ce se ocupă cu creşterea vitelor, porcilor şi pomăritul, numărând 85 familii, numită Alun, aşezată în fundul unei văi. În mijlocul satului, pe o colină mai pronunţată, se înalţă o bisericuţă de lemn sărăcăcioasă, prin pereţii căreia străbate vântul, dar care a servit fiilor credincioşi ai comunei Alun, ca locaş de închinare, veacuri de-a rândul, pentru preamărirea lui Dumnezeu”, era descris satul Alun, în anul 1939, la sfințirea noii biserici de marmură, ctitorită de Constantin Bursan.
Din anii ’50, resursele naturale din satul Alun au atras atenția regimului comunist, care a decis extinderea acesteia. Rocile extrase de aici au fost folosite în deceniile următoare în construcția Casei Poporului și altor clădiri publice și biserici din România. Localnicii au profitat și ei de cariera de marmură din Alun și au început să o utilizeze ca material de construcții.
„Pe undeva, prin țara pădurenilor, situată în matca munţilor Poaiana Ruscăi, am descoperit într-un martie ploios, un sat de numai 80 de fumuri, aşezat sub coasta unui deal alb, un sat cu nume autentic românesc, Alun, pe care hărţile nu îl înregistrează mai niciodată. De fapt, aici este unul din ţărmii marmurei noastre româneşti, material preţios în care, alături de ţesăturile aproape vegetale ale pietrei, stau umbrele încremenite de aşteptare ale unor viitoare statui, porţiei sau coloane de susţinere”, informa ziarul Scânteia Tineretului, în 1968.
Autorul reportajului remarca înfățișarea carierei de marmură, aflată atunci la începuturile sale și interesul pe care aceasta îl prezenta pentru localnici.
„Restrâns, satul e o matcă de lumină. Marmura şi lemnul s-au îngemănat, dând la iveală case de un original specific. Peste temeliile solide din bolovani lucii, străpunşi de vinişoare încremenite în culori naturale, s-au ridicat pereţi de cărămidă roşie, pe care s-au aplicat desene şi flori din cioburi de piatră şi oglindă spartă. Pentru casele de locuit nu se fac pereţi din marmură — fiind prea rece — dar, oricât de paradoxal ar părea, grajdurile şi clădirile-anexă sunt construite din bolovani de marmură cioplită. Intrând în ograda unui localnic te impresionează frumuseţea soclurilor îngrijite, a inspiratelor ancadramente la ferestre, a pridvoarelor înalte cu stâlpi şi bolţi de piatră cioplită, precum şi utilizarea lemnului ca element de decoraţie, te impresionează curăţenia desăvârşită, aerul bun şi priceperea cu care şi-a ordonat întreaga gospodărie”, informa Scânteia Tineretului.
Drumul de marmură din Alun
Drumul spre satul Alun din Hunedoara a fost și el construit cu marmură, în anii ’60-’70, pentru ca structura sa solidă să poată fi folosită de camioanele care coborau de la carieră în valea Govâjdiei.
„Uliţele sunt acoperite cu danţuri (cioburi) de marmură şi, întrucît căile de acces către satele învecinate sunt deosebit de dificile, ele vor fi pavate cu lespezi din deşeurile carierei. Cu totul şi cu totul din marmură, pînă la furcile clopotelor, în mijlocul satului se înalţă biserica nouă, de o frumuseţe aproape ireală, echilibrînd fasturi, ornamente, cupole. O noapte la Alun e o noapte de marmură. Reflexele albe ale pietrei trezesc senzaţii puternice de vecinătate cu veşnicia. Oricum, nu te poţi despărţi de aceste locuri, până nu pui în buzunar câteva cioburi colorate de marmură, ca simbol al trăiniciei, al duratei, al frumuseţii viitorului. Ieşind pe poarta satului, trecând prin pădurile munţilor, arunci peste umăr cioburile fine de marmură, tocmai ca în poveste, să poţi găsi calea înapoi, spre Alun, către reflexele lui de lumină care te cheamă de ori unde te-ai afla”, informa autorul reportajului.
Cariera de marmură din Alun a funcționat până în anii ’90. Odată cu închiderea ei și a minelor și carierelor din împrejurimi, satul Alun din Hunedoara s-a depopulat. Aici locuiesc permanent patru – cinci oameni.
Se încarcă comentariile...
