Video Fenomenele meteo extreme din Ținutul Pădurenilor. De ce se tem localnicii după dezlănțuirea naturii VIDEO
0Satul Vălari din Hunedoara (video) a fost devastat de viituri, iar la aproape o săptămână de la ploile torențiale oamenii continuă să muncească pentru a remedia din pagubele suferite.
Bătrânii din satul Vălari din Hunedoara povestesc că din 1970 nu au mai trecut prin inundații de o asemenea intensitate, cum au fost cele din 24 iunie, ziua de Sânziene.
„S-a strâns foarte multă apă din ploi într-un timp foarte scurt, iar versanții fiind abrupți și valea strâmtă, apele au măturat totul în calea lor. Au purtat bușteni și trunchiuri de copaci pe câțiva kilometri, apoi au lovit în drum și au smuls poduri, luându-le odată cu porțiuni din unele dealuri”, spune Emanoil Drăghici, martor al ploilor torențiale.
Inundații în Hunedoara
Deși apele pârâului Cernișoara (Vălărița) s-au mai retras, localnicii au rămas îngrijorați că se vor mai confrunta cu astfel de fenomene meteo extreme și în următoarea perioadă.
„În ultimii ani, necazurile pe care ni le-a făcut natura și clima au fost tot mai mari. Viiturile au mai rupt și în anii trecuți drumul și au adus apa în curțile oamenilor, dar niciodată ca acum. O mulțime de stâlpi de electricitate au fost puși la pământ, iar de sâmbătă nu mai avem curent electric. Se lucrează la liniile de electricitate, dar mai durează. Prin februarie, mai multe sate din Ținutul Pădurenilor au fost lovite de viscol, iar zăpada apoasă, grea, a doborât nenumărați copaci peste drum și peste firele electrice”, povestește un alt localnic.
Drumul Toplița – Cernișoara Florese a fost modernizat recent, însă la fel ca și alte drumuri care străbat sate din Ținutul Pădurenilor transformate în ultimii ani în șosele, a cedat în fața viiturilor.
„Acest firicel de apă umflat încât a ajuns până la brâul oamenilor a rupt șoseaua și terasamentul acesteia în zeci de locuri. Drumul a rezistat unde malurile pârâului sunt betonate”, spune un alt sătean.
Oamenii se ocupă acum cu strângerea aluviunilor aduse de ape în curți, au loc reparații la drumul de pe valea Cernișoarei și la rețeaua de electricitate a mai multor sate din Ținutul Pădurenilor.
În aval, apele Cernei au rămas tulburi și încărcate de aluviuni, iar în pe lacul Cinciș din Hunedoara plutesc covoare întinse de gunoaie, aduse de râul Cerna și de pârâurile umflate.
Și alte sate din Ținutul Pădurenilor au fost afectate de fenomene meteo extreme. Ploile torențiale au produs pagube în comunele Cerbăl, Toplița, Teliucu Inferior, Lelese și Ghelari, pe văile Cernei, Zlaștiului, Govâjdiei (Runcului), Cernișoarei.