PORTRET ADS HUNEDOARA Ioana Voicu este artista care nu se teme de contemporan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a început cu pictura, tânăra a trecut ulterior la tapiserie. În prezent îmbină perfect icoanele cu imprimeurile, amenajările interioare, bady-paintingul şi bijuteriile hand-made.

Profil

Locul şi data naşterii: 26.08.1987, Babadag, Tulcea
Studii: absolventă master, secția Arte Textile - Interferențe Stilistice, Facultatea de Arte și Design Timișoara, Universitatea de Vest
Familie: necăsătorită

Experienţă profesională: expoziţii de grup şi personale, profesor titular la Palatul Copiilor Deva, cercul de Artă Populară Tradițională

Mowgli, Baloo, ursul cel bun şi somnoros, Bagheera, pantera cea neagră şi înţeleaptă, tigrul Shere Khan, poate cel mai puţin îndrăgit personaj din Cartea Junglei, toate aceste renume prind viaţă în mâinile Ioanei. Le poate însufleţi pe pereţii camerei oricărui copil, deşi are nevoie de câteva zile bune pentru asta.

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE!

image

Artista a ajuns să ţină pensula în mână încă din vremea copilăriei. Părinţii săi au fost pasionaţi de pictură şi, prin urmare, şi-au îndrumat fiica în aceeaşi direcţie. A plecat pe acest drum înarmată cu multe culori, la care nu a renunţat nici în prezent. După terminarea liceului a schimbat însă macazul şi a ajuns să studieze tapiseria, cu toate că, iniţial, vroia să se axeze pe design vestimentar.

Dacă până în clasa a XII-a a fost tot timpul premiantă, a continuat în aceeaşi notă şi la facultate, respectiv master, unde a obţinut bursă pentru performanţele sale. Îi place să lucreze singură pentru că aşa îşi dozează cel mai bine timpul, însă nu refuză nici munca în echipă.

Cea mai mare lucrare de tapiserie pe care am realizat-o a fost cea pentru licenţă: Casa Şarpelui. Am lucrat la şarpele de pe gherghef timp de aproape şase luni, iar, ulterior, lucrarea a fost expusă la Galeria de Artă Helios din Timişoara. Casa a fost făcută din hârtie reciclată. A avut dimensiuni mari, întrucât a ocupat aproape jumătate din spaţiul galeriei”, a declarat Ioana. Tânăra a solicitat chiar ajutorul prietenilor pentru a mototoli hârtia, a o readuce la forma iniţială pentru ca, în final, să o capseze.

De la icoane la bijuterii
La capitolul design vestimentar, pe care l-a aprofundat din plin în primul an de master, are o colecţie de şapte piese. Modelul care i-a încercat imprimeurile a fost sora sa, Raluca, iar prezentarea de modă a fost realizată tot în Timişoara.

CLICK PE POZE PENTRU ALTĂ FOTOGALERIE!

image

La finalizarea masterului s-a axat însă pe total alte lucruri. A trecut de la simbolistica de licenţă la “Identitate”. O ceaşcă de cafea, o frântură din dulapul cu haine şi o eşarfă sunt doar câteva aspecte pe care le-a evidenţiat în lucrarea de disertaţie. Atunci când nu îşi ocupă timpul cu tapiseria şi nici cu amenajările interioare ca în desene animate, artista face bady painting, bijuterii hand-made şi pictează icoane.

Consider că asta înseamnă un artist contemporan, să cochetezi cu toate laturile artei”, a precizat tânăra.

Întrebări:
Dintre toate laturile artei cu care iei contact care îţi este mai aproape de suflet?
Nu cred că pot face o diferenţiere. De exemplu, icoanele mă relaxează, ştiu ce urmează să fac. Tapiseria necesită însă un proiect, nu pot să merg doar pe instinct.

La ora actuală, se poate trăi doar din câştigul de artist?
Da, dacă ştii să îţi manageriezi propria activitate, să fii vandabil, dar, în acelaşi timp, să nu decazi, să nu îţi pierzi calitatea de artist.

Ce trebuie să facă un artist pentru a evita kitschul?
Să aibă experienţă şi deschidere spre noi orizonturi.

Ce-i place:
“Îmi place să lucrez cu copiii, tocmai de aceea am şi intrat în învăţământ. Îmi place să descopăr lucruri noi şi să călătoresc”, a spus Ioana

Ce nu-i place:
“Nu-mi plac gândurile negative. Încerc să iau viaţa exact aşa cum vine, cu rele şi cu bune. Consider că, dacă nu am avea parte de dificultăţi, nu am dobândi tăria necesară să le învingem.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite