PORTRET ADS: Eduard Bogdan Marinca îi calcă pe urme portarului Iker Casillas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Marinca are numai 14 ani, dar a fost luat în vizor de cluburile de fotbal din Germania. Elevul devean, de la Liceul Pedagogic "Sabin Drăgoi" visează să devină un portar la fel de valoros ca şi Iker Casillas, portarul reprezentativei Spaniei.

Eduard Bogdan Marinca abia a împlinit 14 ani, are o înălţime de 1,80 m şi este căpitanul echipei unei  şcoli private de fotbal din Deva. Adolescentul a visat dintotdeauna să calce pe urmele portarului naţionalei Spaniei, Iker Cassillas.

În ce priveşte campionatul românesc de fotbal, tânărul îl are model pe Ciprian Tătăruşanu, portarul Stelei Bucureşti. „Iker” de Hunedoara practică fotbalul de la vârsta de zece ani.

Antrenamente intensive

„De la primele antrenamente, mi-am ales să fiu portar. A fost o opţiune personală şi, în plus, consider că statura mă avantajează”, a spus Bogdan. În ciuda înălţimii, tânărul dovedeşte o agilitate ieşită din comun. Calităţile sale l-au adus în vizorul unor echipe din Germania. Recent, Bogdan Marinca a fost ales să participe la un turneu de pregătire organizat în apropiere de Dortmund, de o academie de fotbal cunoscută în Germania. Stagiul, care a durat o săptămână, s-a desfăşurat în staţiunea Langscheid de lângă Dortmund, pe malul lacului Sorpesee. Au fost aleşi jucători cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani din SUA, Spania, Bosnia – Herţegovina, Muntenegru, Croaţia, Germania şi România.

Alexandra Negrii, tânăra olimpică pasionată de arhitectură

Delia Hirghiduşi este artista imaginilor cu mesaj

„Am fost impresionat de modul de desfăşurare a antrenamentelor, în timpul cărora nu eşti lăsat să ai  timpi morţi. Totodată, la fiecare dintre şedinţele de pregătire au participat reprezentanţi ai unor cluburi importante din Germania, în căutare de talente”, a povestit tânărul. „Germanii acordă o mare importanţă perfecţionării individuale a fotbaliştilor aflaţi la vârste fragede“, a mai spus Bogdan. 

Raluca Covătaru, expertă în plante campioane

Mihaela Huda a dat schiul de performanţă pe munca în Poliţie

Dintre cei şapte portari prezenţi în cantonamentul de la Langscheid, situat în zona stadionului clubului Borussia Dotmund, Bogdan Marinca a fost selecţionat să apere într-un meci pe care echipa şcolii de fotbal germane l-a jucat cu o selecţionată de juniori a Turciei. La acest meci, portarul devean a fost remarcat de căutătorii de talente germani.

Deocamdată, adolescentul este interesat atât de fotbal, cât mai ales de şcoală. Timpul fiecărei zile şi-l împarte între cele două activităţi importante din viaţa sa, dar ocupaţia sa principală rămâne studiul. „Îmi plac istoria, biologia şi geografia. Mai ales istoria, pentru că vreau să aflu cât mai multe lucruri despre trecutul nostru”, a povestit tânărul.

Din dorinţa de a învăţa bine, Bogdan este nevoit să lipsească uneori de la antrenamente. Gustul victoriilor îi compensează totuşi nevoia continuă de fotbal. „Cel mai frumos meci din viaţa mea l-am jucat la Baia Mare. A fost o finală de turneu pe care am câştigat-o la penaltyuri. M-am bucurat pentru că am reuşit să apăr una dintre loviturile de departajare şi m-a bucurat atmosfera şi medaliile primite”, şi-a amintit Bogdan Marinca.

Întrebări şi răspunsuri

Cum se apără un penalty?
De obicei, portarii îşi aleg colţul pe care se vor arunca înainte ca jucătorul să execute. „Ghicirea” colţului este o chestie de o zecime de secundă. Eu tind să mă arunc în colţul drept, ştiind că jucătorul este dreptaci, sau pe colţul opus dacă executantul este stângaci.
Care sunt calităţile pe care le apreciezi la portarii tăi favoriţi?
Iker Cassillas îmi place pentru că ştie să îşi organizeze apărarea. Se aude în timpul meciurilor cum le dă indicaţii coechipierilor.
Ce alte sporturi practici în afara fotbalului?
O pasiune a mea sunt plimbările cu ATV-ul pe drumurile forestiere din zona Devei.

Ce-i place
Bogdan e pasionat de înot. Călătoriile sunt un alt hobby al tânărului, Germania fiind una dintre destinaţiile sale favorite. Îi plac Justin Timberlake şi Guns N’ Roses. În afara portarilor, între sportivii săi preferaţi se numără Gheorghe Hagi, Steven Gerard şi Xavi.

Ce nu-i place
Tânărul nu este omul care să îşi piardă timpul prin cluburi. Evită astfel de distracţii, pentru a se păstra în formă la antrenamente. Trezitul prea de dimineaţă este unul dintre celelalte lucruri cu care nu se prea împacă.

Profil:

Născut. 15 februarie 1997, Deva
Studii. Elev în clasa a VII-a la Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi” din Deva
Familie. Singur la părinţi
Experienţă. Portar la şcoala de fotbal „Primavera”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite