Oraşul pe scurt: SMURD, tras pe linie moartă
Cele mai importante ştiri din judeţul Hunedoara, publicate în Adevărul de Seară, ediţia de Deva-Hunedoara.
CITIŢI ŞI:
Patru răniţi grav şi un mort după ce un autocar a strivit un jeep la Bazna
SMURD, tras pe linie moartă
Concediu „forţat” de o săptămână pentru angajaţii SMURD Petroşani
după ce şi cea de-a treia autospecială, aflată în dotarea serviciului,
a fost implicată într-un accident rutier în urma căruia a fost
avariată. Celelalte două maşini au avut aceeaşi soartă şi se află în
service pentru reparaţii. Accidentele celor trei autospecialele SMURD
au avut loc în timp ce se aflau în misiune, cu semnalele acustice şi
luminoase în funcţiune. TIBERIU STROIA
Examen trecut cu brio de elevi
Viitorii absolvenţi de clasa a XII-a pot fi consideraţi avansaţi şi experimentaţi în ceea ce priveşte utilizarea calculatorului. Din cei peste 1.800 de şcolari evaluaţi, 1.100 au obţinut mai mult de 50 de puncte din totalul de 100. În ceea ce priveşte restul elevilor care au participat la simulare, aproximativ 500 ştiu să lucreze cu calculatorul şi conceptele digitale la un nivel mediu, iar aproape 200 sunt începători. TIBERIU STROIA
Accident grav pe derdeluş
Un minor în vârstă de şase ani din Vulcan se află internat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani diagnosticat cu traumatism cranian rezultat în urma unui accident. Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc pe un derdeluş improvizat de unde băieţelul cobora cu un bob din plastic. A ajuns în stradă şi a fost lovit de şoferul unei Dacii Logan. Cercetările continuă pentru a afla dacă şoferul se face vinovat de producerea accidentului. TIBERIU STROIA




















































