Longinus, eroul roman cinstit lângă Sarmizegetusa. Episodul tragic care a prefațat cucerirea Daciei

Cea mai controversată legendă a bisericii medievale din Densuș, Hunedoara, spune că aceasta ar fi fost la origine un mausoleu roman, clădit în memoria generalului Longinus - un personaj cu o poveste inedită, remarcat în timpul războaielor daco-romane.

Biserica Densuș și Longinus, ilustrat pe Columnă. Foto: Daniel Guță / „Columna lui Traian” (2002)

Biserica medievală Densuș din Hunedoara a stârnit de-a lungul timpului numeroase controverse, prin vechimea și istoria sa.

Cel mai probabil, susțin unii oameni de știință, lăcașul clădit din blocuri de piatră fasonate și împodobit cu monumente funerare romane, culese dintre ruinele coloniei Sarmizegetusa, datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea.

Mausoleul de lângă Sarmizegetusa lui Traian

Biserica fi fost ridicată de familiile cneziale din Țara Hațegului, însă mai mulți savanți români și străini au legat istoria ei de povestea generalului Longinus, unul dintre eroii romani ai războaielor de la începutul secolului al doilea.

„Mausoleul acesta se susţine a fi cea mai veche zidire în Ardeal, care a rămas neruinată de timp, războaie sau alte întâmplări nefaste. El ar fi fost clădit în memoria şi pe mormântul beliducelui lui Traian, Geliu Longin, mort în Sarmizegetusa, în timpul războiului al doilea al lui Traian contra dacilor şi, după Dio Cassius, dus de către amicii săi şi înmormântat ad Densas, peste a cărui mormânt mai târziu s-ar fi clădit acest mausoleu, tot de către romani”, informa cărturarul Bizantinus Pop, tatăl cărturarilor Aron şi Nicolae Densuşianu, în secolul al XIX-lea.

Istoricul Nicolae Iorga a făcut și mai populară legenda eroului roman în cinstea căruia ar fi fost ridicat mausoleul de la Densuș.

„Și, pe când Sarmizegetusa lui Traian și Decebal s-a prefăcut în pulbere, prădată de cine a voit, acest lăcaș al rămășițelor lui Longin trebuie să fi rămas aproape neatins, păstrat până astăzi în această formă ocrotitoare a religiei creștine, îmbălsămat în farmecul neînvins al legii nouă”, scria istoricul Nicolae Iorga, la începutul secolului trecut.

Legătura dintre biserica medievală Densuș și generalul roman a fost redată și de unii cărturari străini, care au călătorit în Țara Hațegului în secolul al XIX-lea. Auguste de Gerando a vizitat biserica la mijlocul secolului al XIX-lea.

„Nu ştiam încă cui să atribui mausoleul de la Densuş când o întâmplare fericită m-a făcut să mă întâlnesc mai târziu cu un om ales și foarte cult, cu domnul Hegedus, preot reformat din Orăștie. Când i-am expus îndoielile mele, el mi-a comunicat părerea sa pe care o reproduc aici. Monumentul este construit probabil în memoria tribunului militar Longinus, pe care Traian îl iubea foarte mult şi care a murit în captivitate la daci... Nu este neverosimil că Traian a vrut să perpetueze memoria omului celui mai important care a murit în războiul cu dacii. Dacă a construit un mausoleu, trebuie să-l fi plasat nu departe de locul unde Longinus a murit în închisoare, deci în apropierea reşedinţei lui Decebal, deoarece regele dac îl avea pe prizonier mereu în preajma lui, or Densușul nu-i departe de Sarmizegetusa”, scria istoricul francez, în volumul „Transilvania și locuitorii săi” (1843).

Povestea mausoleului pe ruinele căruia ar fi fost ridicată biserica medievală din Densuș este contestată de unii istorici.

„Dacă e să spunem și părerea noastră, mai întâi ținem cu totul de lucru neverosimil ca să fi fost templu păgân, mai ales roman, sau mausoleul lui Longin. E de ajuns să fi văzut cineva și numai un templu antic roman ori un mausoleu sau monument sepulcral vechi ca la întâia privire a acestei zidiri ciudate, de pietre cioplite și scrise și de cărămizi, să spună că templu roman sau mausoleul unui general nu poate fi. Mai presus de orice îndoială o arată inscripțiile funerare aflate acolo, care sunt dedicate la diferite persoane, semn că sunt adunate din locuri diferite, adică de pe mormintele multora”, arăta cărturarul Jacob Radu, autor al istoriei bisericilor din Țara Hațegului, la începutul secolului al XIX-lea.

Cine a fost generalul roman Longinus

Generalul roman Longinus a fost comandant al unei garnizoane romane de ocupație rămasă în Dacia în jurul anului 102, pe care regele dac Decebal l-ar fi luat prizonier, ademenindu-l sub pretextul unor tratative.

Regele dac Decebal a impus apoi condiții inacceptabile împăratului Traian pentru eliberarea ostaticului său: recuperarea unor teritorii pierdute de daci.

Luat în captivitate de regele dac Decebal, în jurul anului 102, Longinus s-a sinucis eroic, susţineau istoricii Antichităţii, iar potrivit unor legende mormântul său a devenit templul pe ruinele căruia a fost ridicată Biserica Densuş din Ţara Haţegului.

Unii istorici au arătat că o scenă ilustrată pe Columna lui Traian (XCVI) îl înfățișa pe comanadantul roman în timp ce conducea un contraatac roman împotriva dacilor.

„Legionarul din frunte, cu capul gol, purtând o barbă scurtă, având un sagum pe umăr, ținând mâna stângă pe mânerul gladiului, iar cu dreapta întinsă înainte indicând direcția marșului, este comandantul, un ofițer superior, care vine cu trupa sa în sprijinul apărătorilor. Cichorius presupune că acesta ar fi însuși consularul Longinus, comandantul garnizoanei de ocupație din Dacia, a cărui tragică aventură e povestită de Cassius Dio (LXVIII, 12, 1-5). Această ipoteză apare acceptabilă, dacă avem în vedere că episodul se petrece când Traian se afla încă în Moesia, în drum spre ținuturile nord-dunărene, tocmai pentru a interveni în sprijinul trupelor rămase în Dacia, atacate de Decebal, și pentru a pune capăt nerespectării clauzelor păcii de către acesta”, arăta istoricul Radu Vulpe, în volumul ilustrat „Columna lui Traian” (2002).

Povestea generalului Longinus a fost redată cu mai multe detalii de istoricul roman Dio Cassius, care explica împrejurările care au dus la capturarea acestuia. După primul război daco-roman de la începutul secolului al doilea, Decebal fusese nevoit să încheie pacea cu romanii, chiar dacă pierduse o parte din teritoriile din nordul Dunării. A continuat să își strângă armată și să își caute aliați în dorința de a le recupera și chiar a pus la cale o tentativă de asasinat a împăratului Traian.

Episodul tragic care a prefațat cucerirea Daciei

Regele dac Decebal a luat atunci decizia de a-l captura pe generalul roman Longinus, pentru a-l folosi ca monedă de schimb pentru ținuturile ocupate de romani.

„Atunci Decebal chemă la dânsul pe Longinus, comandantul unei legiuni, a cărui dârzenie o simţise în luptele purtate cu el şi, după ce-l convinse să vină, cu gând să-l facă să i se supună, îl prinse şi-l întrebă de faţă cu alţii despre planurile lui Traian. Pentru că Longinus nu voia să mărturisească nimic, îl ţinu sub pază, dar nelegat. Decebal trimise apoi un sol la Traian şi ceru acestuia - în schimbul eliberării lui Longinus - să-i cedeze ţara până la Istru şi să-i plătească banii care i-a cheltuit cu războiul”, informa Dio Cassius.

Istoricul antic afirma că Traian a răspuns şovăitor în faţa planurilor expuse de Decebal, nevrând să renunţe la generalul său, dar nici să cadă la învoială cu regele dac.

„Dar între timp Longinus îşi făcu rost de otravă, cu ajutorul unui libert de-al său şi făgădui lui Decebal că are să-l împace cu Traian, pentru ca regele să nu bănuiască de loc ce are în gând şi să nu i se pună o pază aspră. Longinus scrise o scrisoare plină de rugăminţi şi o dădu libertului s-o ducă lui Traian, spre a putea să rămînă nestînjenit. După ce libertul plecă, Longinus bău otravă în timpul nopţii şi muri”, scria Dio Cassius, potrivit volumului „Izvoare privind Istoria României” (Editura Academiei RPR, 1964).

După moartea comandantului roman, regele dac Decebal i-ar fi propus adversarului său un nou târg: trupul generalului în schimbul unor prizonieri daci, lucru pe care Traian nu l-a acceptat. La scurt timp, armatele romane reușesc să ocupe și să distrugă Sarmizegetusa Regia.