Hunedoara: PORTRET / Andrei Tămaş, ospătar în două lumi diferite
0
A servit la mese în Kuweit, o ţară în care alcoolul e interzis, după care a dus martini-uri oamenilor cu mulţi bani pe plajele din Florida.
Profil
Născut. 8.01.1978
Studii. Medii
Experienţă. Barman-ospatar
Familie. Necăsătorit
Opt luni de muncă în Kuweit au fost pentru Andrei o lecţie de viaţă. A învăţat mai multe decât un om într-o viaţă. A jurat că nu va mai munci într-o ţară arabă şi şi-a văzut de viaţa lui. O viaţă dedicată pasiunii pentru meseria de oaspătar.
„Am ajuns în Kuweit prin intermediul unui prieten. Acesta cunoştea pe cineva care avea un restaurant şi care căuta europeni să servească în acest restaurant. Am plecat împreună cu trei prieteni şi am ajuns în Kuweit la miezul nopţii. Am fost preluaţi de pe aeroport de o maşină de lux şi duşi într-un hotel de cinci stele. Camera în care am fost cazaţi depăşea orice imaginaţie, iar mâncarea trona peste tot. Ne gândeam atunci că totul e prea frumos să fie adevărat. Şi aşa a fost”, îşi aminteşte Andrei.
Coşmarul kuweitian
Andrei povesteşte că a doua zi au fost cazaţi într-un apartament alături de alte 20 de persoane. „Era un apartament plin de indieni, egipteni şi pakistanezi. Când călcai pe podea, ieşeau roiuri de gândaci. Am vrut să plec, dar «jupânul» ne-a promis că ne va muta în alt apartament. Şi am stat aşa câteva luni”, spune Andrei.
Munca într-un restaurant arab presupune foarte multă atenţie. „Oamenii ăştia sunt cu 1.000 de ani în urmă în privinţa concepţiilor moderne. În restaurant ai clienţi care îţi cer să opreşti muzica pentru a-şi aranja covoraşul, între mese, să se roage lui Allah. Ai clienţi care îţi interzic să treci prin dreptul nevestei lui, care oricum este acoperită din cap până-n picioare”, povesteşte hunedoreanul.
Un ajutor care nu a venit
Disperat de faptul că proprietarul restaurantului nu le plătea salariile la timp, Andrei se hotărăşte să plece. „Am fost la Ambasadă şi am vorbit cu ambasadorul României la Kuweit. Ăsta nu m-a ajutat. Până la urmă, am dat patronul în judecată şi am obţinut dreptul la ultimul salariu şi plata biletului de avion. A fost un coşmar pe care nu l-aş repeta pentru nimic în lume”, îşi încheie Andrei povestirea. La scurt timp, hunedoreanul a plecat în SUA, unde a muncit ca ospătar în Florida. „A fost ca şi cum am intrat într-o altă lume. M-am întors în România după nouă luni şi mă pregătesc să plec din nou. Oriunde, numai la arabi nu”, mai spune Andrei.
Intrebări şi răspunsuri
Ai avut ocazia să cunoşti o femeie din lumea arabă ?
Da. Am avut mai multe întâlniri cu o kuweitiancă în vârstă de 24 de ani. Ne întâlneam pe ascuns, iar în momenul în care stăteam într-un bar, purta o glugă ca să nu o recunoască cineva. Pentru femeile arabe, cel mai important lucru este să te măriţi. Iubirea trebuie să vină după aceea.
Ce bacşişuri primeai în Florida ?
Aproape nimic. Americanii plătesc aproape totul cu cardul. Nu au noţiunea de bacşiş. Eram plătit cu opt dolari pe oră şi asta era suficient. De altfel, nici în Kuweit nu se punea problema bacşişului. Arabii plăteau cu bani consumaţia, dar aşteptau tot restul.
Ce-i place
Lui Andrei îi place să-şi trăiască viaţa. „Nu m-am gândit niciodată la câştig sau la a pune bani deoparte. Întotdeauna mi-am dorit să am un nivel de trai acceptabil”, spune Andrei.
Ce nu-i place
Este nemulţumit că statul român nu face nimic pentru a încuraja tinerii să muncească în ţara lor. „Peste tot am întâlnit tineri din România care sufereau din cauza dorului de părinţi”, explică Andrei.























































