FOTOGALERIE Zece incendii de vegetaţie într-o singură zi: 65 de pompieri au luat la pas peste 70 de hectare de teren agricol
0Pompierii hunedoreni au fost solicitaţi, pe parcursul zilei de ieri, să stingă nici mai mult nici mai puţin de 10 incendii de vegetaţie uscată. Arderile necontrolate au avut loc atât în Călan şi Orăştie, cât şi în Deva, Geoagiu şi Râu de Mori.
Primul incendiu s-a înregistrat lângă DN7, în apropiere de Orăştie. A ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 1,5 hectare de teren.
A urmat un incendiu în Călan, lângă DN 66. Focul s-a extins la două bălţi cu reziduuri de gudron, motiv pentru care fumul degajat a fost extrem de intens.
Cea mai mare suprafaţă care a luat foc a ajuns la circa 50 de hectare de vegetaţie. De data aceasta, pompierii au fost chemaţ în localitatea Homorod.
Celelalte incendii au avut loc în localităţile Deva, Aurel Vlaicu, Peştişu Mare, zona Valea Seacă, Ciopeia şi Fizeşti. Flăcările au afectat o suprafaţă totală de 73 de hectare de teren.
CLICK PE POZĂ PENTRU FOTOGALERIE!
“Am trimis astăzi o informare tuturor primarilor din judeţul Hunedoara privind riscurile pe care le implică arderile necontrolate şi i-am rugat să se implice în eliberarea permiselor de lucru cu focul pentru a stăvili valul de arderi necontrolate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda.
I.S.U. a solicitat, de asemenea, stabilirea unui anumit interval orar când hunedorenii pot să-şi cureţe şi să-şi igienizeze terenurile agricole. Nimeni nu are voie să dea foc vegetaţiei uscate în apropierea pădurilor şi a căilor de comunicaţii, mai ales atunci când bate vântul şi nu există materiale de primă intervenţie.
“Angajaţii noştri au disponibilitatea de a forma, împreună cu membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, echipe mixte de monitorizare a arderilor de vegetaţie uscată”,a adăugat Anemona Doda.