FOTO Cetatea dacică Piatra Roşie. Au loc măsurători topografice în situl UNESCO din Munţii Orăştiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piatra Roşie. FOTO: CJ Hunedoara.
Piatra Roşie. FOTO: CJ Hunedoara.

Au început primele demersuri la faţa locului pentru stabilirea situaţiei juridice a cetăţii dacice Piatra Roşie, sit UNESCO din Munţii Orăştiei.

Au început măsurătorile topografice la Cetatea dacică Piatra Roşie, a treia aşezare dacică, dintre cele patru pe care urmează să fie preluate în administrare Consiliul Judeţean Hunedoara.

GALERIE FOTO

„Echipa de topografi, însoţită de reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Hunedoara şi angajaţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, a urcat în cetate pentru măsurătorile topografice. În cursul acestei săptămâni, în funcţie de condiţiile meteo, va fi efectuat un prim set de măsurători şi la cetatea dacică de la Băniţa”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Măsurătorile sunt necesare pentru identificarea terenurilor ocupate de situl UNESCO şi pentru clarificarea situaţiei juridice a acestuia, astfel încât CJ Hunedoara să poată face demersuri pentru preluarea lor.

Cetatea dacică Piatra Roşie se află în Munţii Orăştiei, pe o culme de pe Valea Luncanilor, la circa 20 de kilometri de oraşul Călan. Potrivit unor istorici, aşezarea misterioasă a fost construită în vremea regelui Burebista şi a dominat Platoul Luncanilor timp de un secol şi jumătate, fiind distrusă apoi de legiunile romane, în drumul lor spre Sarmizegetusa Regia. Piatra Roşie avea două incinte fortificate, ridicate în perioade diferite şi întinse pe o suprafaţă de 1,2 hectare. În Piatra Roşie au fost descoperite mai multe scuturi de fier antice, bogat împodobite cu reprezentări ale unor animale mitologice, precum şi un bust de bronz al zeiţei Bendis.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Asfaltul a ajuns la poalele cetăţii Piatra Roşie. Până la şoseaua din munţi, drumul judeţean a rămas dezastruos

VIDEO Panorama fabuloasă din cetatea dacică Piatra Roşie. O stâncă solitară de la marginea prăpastiei oferă senzaţii tari

VIDEO Cetate antică înghiţită de pădure. Arborii seculari prăbuşiţi peste vestigii provoacă distrugeri iremediabile

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite