EXCLUSIV Tragedii nedesluşite care au marcat Hunedoara în anul 2010

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Colegii Loredanei Hurdea au fost foarte afectaţi de destinul acesteia
Colegii Loredanei Hurdea au fost foarte afectaţi de destinul acesteia

În 2010, destinul a fost nefast pentru mai mulţi adolescenţi hunedoreni, care au sfârşit tragic şi inexplicabil. Lorena Hurdea, Bianca Luca sau Ionuţ Bălăşoiu sunt numai câteva dintre cazurile cele mai înfiorătoare de elevi care şi-au pus capăt zilelor.

Pentru familia Lorenei Hurdea, o adolescentă în vârstă de 16 ani, din Brad, anul a început dramatic. În 9 ianuarie 2010, părinţii elevei şi-au găsit fiica spânzurată într-o pădure de la marginea municipiului.

VIDEO: Dascălul şi eleva sinucigaşă îşi dădeau întâlniri pe ascuns, într-o garsonieră

Dascălul elevei care s-a sinucis din iubire pentru el a fost dat dispărut de colegi

Profesorul acuzat că ar fi provocat sinuciderea unei eleve de 16 ani, internat la Psihiatrie

Eleva sinucigaşă şi-a declarat iubirea pentru profesorul de matematică în jurnalul secret

VIDEO O poveste de iubire dintre o elevă din Brad şi un profesor s-a încheiat tragic

Colegii Lorenei "Era îndrăgostită de proful de matematică încă din clasa a IX-a"

Nicolae Hurdea, tatăl Lorenei, nu s-a împăcat nici până astăzi cu gestul fatal al adolescentei. Familia fetei l-a acuzat pe profesorul de matematică al acesteia, Alin Cioară, de tragedie, mai ales că Lorena lăsase un bilet de adio în care scrisese că „Alin va da explicaţiile”.  „Ştiam că se întâlneşte cu profesorul ei de matematică, dar că între ei este o relaţie ca de la elev la profesor. Nu ştiam că fusese îndrăgostită de dascăl, ci că voia să îl facă să renunţe la alcool”, a povestit Nicolae Hurdea.

„Ionuţ nu s-a sinucis!”, spun prietenii adolescentului din Hunedoara, găsit spânzurat

Tragedie la Hunedoara: fiul unui preot, în vârstă de 16 ani, a fost găsit spânzurat

image

Ionuţ Bălăşoiu, fiul de 16 ani al preotului din Hunedoara, a fost condus pe ultimul drum

O altă tragedie s-a petrecut în luna martie la Hunedoara. Ionuţ Bălăşoiu, de 16 ani, fiul unui preot din Hunedoara, a fost găsit spânzurat în garajul familiei. Apropiaţii elevului au spus că moartea sa a fost un accident nefericit. „Nu ştiu ce a fost acolo. Poate nu îi arătasem apropierea de care avea nevoie”, a spus Ioan, tatăl băiatului.

Misterul unei tragedii neaşteptate

Nimeni nu şi-a putut explica de ce Bianca Luca, o tânără de 16 ani din Petroşani, şi-a găsit sfârşitul spulberată de un accelerat. Rudele şi prietenii au fost de părere că Bianca nu avea niciun motiv să îşi pună capăt vieţii.

FOTO - VIDEO Misterul unei tragedii neaşteptate: Mesaje de condoleanţe de la zeci de adolescenţi pentru eleva ucisă de tren

Scene îngrozitoare în centrul Hunedoarei, după un accident mortal, produs la 130 de kilometri pe oră

Accident spectaculos: Magistrală de gaz distrusă de şoferul unui VW Passat

Poliţiştii care au anchetat cazul nu au putut exclude însă ipoteza sinuciderii, chiar dacă victima lovită de tren la Petroşani nu lăsase niciun bilet de adio. „Se poate totuşi să fi fost vorba de un accident”, a declarat Vasile Hriţac şeful Poliţiei TF Hunedoara.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite