Douăzeci de puşcăriaşi de la Bârcea, lăsaţi să plece acasă în primul semestru din 2010
0Deţinuţii hunedoreni care au fost învoiţi de la una la cinci zile pentru a-şi revedea familiile au vârste cuprinse între 31 de ani şi 49 de ani şi sunt condamnaţi, în principal, pentru furt. În vederea acordării recompensei de părăsire temporară a penitenciarului au fost analizate 62 de propuneri, dintre care au primit aviz favorabil doar 20.
Cei 20 de puşcăriaşi au primit, în total 64 de zile de învoire. „Pentru a beneficia de această recompensă persoanele private de libertate trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Trebuie să aibă o conduită pozitivă pe timpul executării pedepsei, să participe activ la activităţile educative, culturale, de consiliere psihologică şi asistenţă socială a instruirii şcolare şi formării profesionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, Gabriel Vesa. În trei dintre cazuri recompensa a fost acordată ca urmare a unui deces în familie.
Pe timpul permisiunii de ieşire din penitenciar nu s-au înregistrat aspecte negative, puşcăriaşii revenind după gratii la ora şi data stabilită.