Doi tineri din Vulcan au fost arestaţi după ce au smuls lănţişoarele de aur a două femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambele victime au rămas fără bijuterii.
Ambele victime au rămas fără bijuterii.

Hunedorenii în vârstă de 21 şi 25 de ani, din oraşul Vulcan, au fost arestaţi pentru 29 de zile pentru tâlhărie. Tinerii cu antecedente penale au smuls de la gât lănţişoarele de aur, în total peste 20 de grame, a două femei din localitate.

Una dintre victime este o hunedoreancă în vârstă de 74 de ani.

Bătrâna purta la gât un lănţişor de aur cu o cruciuliţă, în greutate totală de circa 15 grame.

În weekend, aceasta a fost acostată de doi indivizi necunoscuţi în momentul în care intra în scara blocului.

A sunat imediat la 112, iar suspecţii au fost identificaţi în scurt timp.

Cei doi tineri nu erau la prima faptă de acest gen.

Cu o zi în urmă, aceştia au acţionat în acelaşi mod şi au sustras de la gâtul unei alte femei un lănţişor de aur în greutate de peste cinci grame.
       
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi şi prezentaţi magistraţilor, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite