„Dezgheţ“ timid pe piaţa imobiliară hunedoreană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţurile apartamentelor vechi din municipiul Deva vor continua să scadă. FOTO: Tiberiu Stroia
Preţurile apartamentelor vechi din municipiul Deva vor continua să scadă. FOTO: Tiberiu Stroia

Investiţiile din acest an de pe piata imobiliară vor viza locuinţele noi. Pentru 2012, experţii imobiliari hunedoreni preconizează o scădere de cel puţin 15 procente a preţului apartamentelor vechi.

Florin Negoiţă, managerul unei importante firme imobiliare din judeţul Hunedoara, este de părere că, în acest an, la mare căutare vor fi apartamentele noi, spaţiile comerciale bine poziţionate şi casele situate în zone rezidenţiale centrale. Motivul pentru care se aşteaptă o astfel de repoziţionare a clienţilor faţă de acest segment de piaţă îl reprezintă, în opinia acestuia, nevoia celor care dispun de lichidităţi de a-şi plasa bani în investiţii sigure a căror valoare nu scade în timp.

„Aproximativ 80 la sută din apartamentele din municipiul Deva se înscriu în categoria celor vechi. În cazul acestora, preţul va continua să scadă. Cu toate acestea, nici în acest an, nu vom asista la o creştere spectaculoasă a vânzărilor, având în vedere că cei care doresc să achiziţioneze un astfel de imobil încearcă să obţină o finanţare de la bănci", a precizat Negoiţă.

Semnale pozitive

În opinia lui Marius Vărgaş, unul dintre dezvoltatorii imobiliarii din judeţ, în acest an, pe piaţa de profil nu se vor mai înregistra fluctuaţii mari de preţ. Acest fapt va transmite semnale pozitive de cumpărare celor care doresc să achiziţioneze un imobil. „Sfârşitul lui 2011 şi debutul noului an a fost marcat de o creştere a interesului hunedorenilor privind achiziţionarea unui imobil. Este un semnal pozitiv care mă îndreptăţeşte să cred că anul 2012 va fi cel în care piaţa imobiliară va cunoaşte o revigorare. Interesul cumpărătorilor poate fi pus şi pe seama unei stabilizări a preţului la locuinţe, după ce, timp de doi ani, am asistat la o reaşezare a valorilor la care au fost evaluate bunurile imobiliare de către proprietari", a spus Vărgaş.

La această dată preţul unui apartament vechi, cu două camere, în municipiul Deva, oscilează între 30.000 şi 35.000 de euro. Pentru un apartament nou, preţurile pornesc de la 37.000 de euro şi cresc în funcţie de zonă, suprafaţă şi anexe suplimentare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite