Copil de 12 ani, lovit de maşina condusă de un hunedorean aflat sub influenţa alcoolului
0O minoră în vârstă de 12 ani, din municipiul Hunedoara, a fost accidentată grav după ce a fost lovită de un autoturism Matiz. Accidentul s-a petrecut la Hunedoara, pe Bulevardul Republicii.
Copilul a fost surprins traversând strada printr-un loc nepermis. Potrivit poliţiştilor, şoferul maşinii era beat la volan. El a fost testat cu aparatul etilotest, care a relevat o alcoolemie de 0,66 alcool în aerul expirat.
Conducătorul autoturismului implicat în accident este cercetat penal pentru vătămare corporală gravă, din culpă, şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Minora s-a ales cu femurul şi genunchiul fracturate şi a rămas internată la spitalul municipal din Hunedoara.