Chiar dacă e criză, hunedorenii găsesc bani şi pentru a cumpăra cărţi - hrana sufletului
0Librarii hunedoreni susţin că vremurile în care clienţii scot bani din buzunar pentru o carte nu au apus. Filozofie, dicţionare, istorie şi cât mai mult ezoterism. Cam astea sunt preferinţele hunedorenilor atunci când intră într-o librărie.
Chiar dacă vânzările de carte nu mai ating cifrele de altădată, librarii hunedoreni susţin că dorinţa de a citi bate criza şi că numărul clienţilor care le trec pragul este constant.
„Clientela noastră este diversă, la fel cum diverse sunt şi preferinţele. Persoanele mai în vârstă caută cărţi istorice, iar tinerii sunt pasionaţi de ezoterism şi de filosofie. Nici beletristica nu le este străină hunedorenilor. Titlurile noi cu impact la public, sunt la mare căutare”, a precizat librarul Beatrice Ciofrângeanu. Aceasta mai susţine că există şi un segment aparte de clienţi format din părinţii care vin să cumpere manuale şcolare. „Oamenii vin cu cărţile copiilor primite de la şcoală, care sunt într-o stare deplorabilă. Din această cauză cer manuale noi, curate”, a adăugat librarul devean.
Motivul pentru care hunedorenii scot bani din buzunar pentru a cumpăra o carte este simplu. „Cred că, dincolo de criză, dincolo de lupta asta pentru supravieţuire, avem nevoie şi de hrană pentru suflet, iar cartea este o astfel de hrană”, a spus Maria Bordea, client.
Cei în vârstă caută cărţi istorice, iar tinerii sunt pasionaţi de ezoterism şi de filosofie.
Beatrice Ciofrângeanu, librar
Cred că, dincolo de lupta pentru supravieţuire, avem nevoie şi de hrană pentru suflet.
Maria Bordea, hunedoreancă
Ce titluri îi atrag pe hunedoreni
Potrivit librarilor, cărţile scriitoarei Herta Muller continuă să se vândă. De asemenea, „Codul lui Oreste” este o carte cu priză la publicul tânăr. Ghidurile turistice şi dicţionarele sunt foarte căutate de hunedorenii care intenţionează să plece în excursii în afara ţării sau de cei care pleacă să munceasă peste hotare. Medicina natursită este, de asemenea, un „brand literar” cerut de clienţi. Numărul clienţilor din librării a scăzut cu aproximativ 10 la sută în 2010, comparativ cu 2009.























































