Video Ce ascundea febra cetăților dacice din anii '50. Ținutul răvășit în secret pentru bogății neatinse VIDEO

În anii '50, arheologii au reușit să pătrundă adânc în ținutul cetăților dacice din România, și să descopere monumente uimitoare. În același timp, așezările izolate din munți, acoperite de păduri seculare, atrăgeau atenția autorităților și datorită altor bogății neexplorate până atunci.

Sarmizegetusa Regia, în prezent și în 1962. Foto: Daniel Guță / Cornelius Ionescu.

La scurt timp după ce regimul comunist a fost instaurat la conducerea României, echipe de arheologi, însoțite de numeroși localnici mobilizați pentru săpături, au participat la una dintre cele mai vijelioase campanii arheologice din România,

Cercetările au dus la dezvelirea monumentelor din Sarmizegetusa Regia și la descoperirea mai multor așezări dacice necunoscute până atunci, ca fortăreața Vârful lui Hulpe, sanctuarul de la Pustiosu, așezarea Fața Cetii, stânele dacice de la Rudele și Maleia.

Munții Orăștiei, care cuprind zeci de mii de hectare de pădure, au fost scormoniți de la un capăt la celălalt, în căutarea vestigiilor antice, iar unii localnici au rămas cu îndoiala că doar „moștenirea dacică” i-a atras pe oamenii de știință în zonă.

Și sovieticii - care dețineau controlul asupra sovrom-urilor înființate în România – societăți menite să exploateze resursele României în favoarea URSS, au participat la explorări, însă nu cetățile dacice i-au interesat, ci metalele prețioase ascunse în munți sau aurul dacic.

O cale ferată forestieră și mai multe ramificații au fost construite pe văile ținutului sălbatic al Sarmizegetusei Regia (video), pădurile seculare au început să dispară, iar câteva mine de uraniu și thoriu au fost deschise și ele în munți, fără însă a avea o durată îndelungată de viață.

Explorările au dus la descoperirea unor zăcăminte de pământuri rare, însă pentru arheologi a însemnat mult mai mult identificarea unor noi așezări antice, care însă din anii ’50, nu au mai fost cercetate dec\t sporadic.

Goana după comori în ținutul cetăților dacice

Cetățile dacice din Munții Orăștiei au fost identificate la începutul secolului al XIX-lea, după ce, animați de vestea descoperirii unor comori prețioase în jurul ruinelor din munți, puțin cunoscute până atunci, localnicii au pornit în căutarea aurului.

În următorul secol, cercetările arheologice au fost limitate în ținutul cetăților dacice, în timp ce numeroși oameni de știință și publiciști au considerat că Ulpia Traiana Sarmizegetusa, așezarea romană aflată la circa 15 kilometri de orașul Hațeg, fusese capitala dacică, distrusă de împăratul Traian.

Abia în anii ’20 ai secolului trecut, la cererea lui arheologului D. M. Teodorescu, Serviciul Militar Geografic al Armatei a făcut primele ridicări topografice ale cetăților dacice din Munții Orăștiei.

Săpăturile arheologice realizate atunci de D. M Teodorescu la cetățile Costești, Piatra Roșie (video) și Sarmizegetusa Regia, urmate în anii 1942 – 1943 de cercetările conduse de arheologul Constantin Daicoviciu au schimbat percepția românilor despre ruinele misterioase din munți. Însemnătatea lor ca centre de putere ale dacilor era tot mai evidentă, arătau istoricii vremii.

„S-a stabilit astfel în chip indubitabil că cetățile din preajma Văii Orașului (n.r. valea Grădiștii din Hunedoara), de la sud de Orăștie, aparțineau dacilor, fiind ultimele lor așezări fortificate în Ardeal, pe care romanii le-au cucerit și distrus în vremea ocupării Daciei, risipind pe băștinași din aceste cuiburi întărite pe vârfuri de munte. Toate cetățile dacice sunt așezate pe înălțimi amenajate prin lucrări, în vârful unui munte sau a unei proeminențe dominând terenul dimprejur, față de care nivelul burgului e considerabil mai ridicat”, scria istoricul Ioan Iosif Rusu, în 1944.

Cetățile dacice din Munții Orăștiei, dezvelite în anii ‘50

În primii ani după Al Doilea Război Mondial, arheologii s-au întors, mult mai hotărâți, în ținutul sălbatic din Munții Șureanu (zona Munților Orăștiei - video), ocupat de mii de hectare de pădure, în care se găseau câteva sate arhaice, cu gospodării risipite pe versanți ori în văi adânci.

Pădurile seculare din acest ținut al Sarmizegetusei Regia acopereau rămășițele a numeroase așezări dacice, ascunse aproape complet în pământ ori pe creste greu accesibile, aflate în afara traseelor turistice.

Doar localnicii le cunoșteau secretele, iar unii au descoperit aici comori prețioase, ale căror secrete s-au jurat să le țină sub tăcere.

În anii ’50 au fost dezvelite complet templele din Sarmizegetusa Regia și au fost cercetate în amănunt cetățile dacice Costești, Blidaru și Piatra Roșie, și, mai târziu, cetatea Fețele Albe (video).

Tot în primii ani de comunism, alte foste așezări antice de pe văile Grădiștii, Rea, Anineșului și de pe culmile din jurul Sarmizegetusei Regia au fost cercetate în premieră de arheologii conduși de Constantin Daicoviciu. Multe din aceste situri.

Drumul arheologilor spre cetățile dacice, deschis de prima cale ferată

Potecile spre așezările mai puțin cunoscute ale dacilor porneau din satul Grădiștea de Munte din Hunedoara, scos din izolare în primii ani după Al Doilea Război Mondial. Până atunci, nu exista nici măcar un drum accesibil spre așezarea aflată la 30 de kilometri de Orăștie.

Drumul arheologilor a fost deschis odată cu înființarea căii ferate forestiere între Orăștie, unde funcționa o întreprindere forestieră (IFET), și așezările izolate de pe Valea Grădiștii din Hunedoara, aflate la poalele cetăților dacice Costești, Blidaru, Fețele Albe, Sarmizegetusa Regia și a altor locuri bogate în vestigii antice.

Trenurile forestiere îi aduceau pe călători până la poalele Grădiștii Muncelului, dealul pe care se află Sarmizegetusa Regia. De la ultima stație numită Cetate, poteca urca abrupt, vreo 45 de minute, spre Sarmizegtusa Regia, printre arborii seculari, ducându-i pe turiști și arheologi la ruinele aproape neatinse din capitala dacică.

„Prin aceste împrejurimi ale cetăţii lui Decebai au crescut falnici copaci seculari. Am găsit în scoarţa unui fag încrustat numele unui om ce s-a iscălit acolo în anul 1813. În aceste ţinuturi, astăzi, tractoarele K4 şi funicularele cară buştenii, transportă uriaşii copaci până la scocurile de unde ei sunt lăsaţi în jos. Din vale, sunt încărcaţi în trenuleţul de munte şi de acolo duşi la Orăştie”, arăta publicistul A. Păduraru, într-un reportaj publicat în 1955.

În anii ’50, pe dealurile din împrejurimile Sarmizegetusei Regia, acoperite și ele atunci de păduri seculare, cercetătorii au scos la iveală fortăreața de la Vârful lui Hulpe (video), menită să apere Sarmizegetusa Regia și așezarea dacică Fața Cetei, care cuprindea peste 40 de terease antice.

Tot atunci au fost cercetate de arheologi așezările dacice Fețele Albe, Meleia, Pustiosu, Fața Cetei, și au fost identificate alte zeci de locuri din împrejurimile Sarmizegetusei Regia, unde au fost identificate vestigii dacice. Au fost primele și ultimele cercetări arheologice făcute în aceste locuri, despre care s-au păstrat mărturii.

De ce a fost răscolit ținutul cetăților dacice în anii ‘50

În anii ’50, monumentele istorice din ținutul cetăților dacice nu au fost singurele locuri din Munții Orăștiei care au stârnit interesul oamenilor de știință și al autorităților.

Pădurile seculare au fost marea bogăție a regiunii și au fost exploatate intens în primele decenii de comunism. Calea ferată forestieră de pe valea Grădiștii din Hunedoara și ramificațiile sale se întindeau pe aproape 60 de kilometri, iar la capetele lor de pe văile Rea (video), Anineșului, Mică și Tâmpu, funcţionau exploatări de pădure, legate de parchetele din munți prin instalații de funiculare ușoare.

Codrii din ținutul cetăților dacice ascund nu doar rămășițele numeroaselor așezări antice, unele încă neexplorate, dar și locurile unde au funcționat în trecut exploatări miniere de fier și de metale valoroase.

În Grădiștea de Munte (video), ultimul sat traversat de șoseaua care urcă spre Sarmizegetusa Regia, au funcționat în trecut și câteva exploatări miniere.

Primele au fost deschise la începutul anilor ´50, când exploatarea resurselor naturale ale României era controlată în mare parte de sovietici. Unii localnici afirmau că primele cercetări privind prezenţa zăcămintelor metalice în zonă au fost făcute cu ajutorul specialiștilor germani, în anii 1942 – 1943.

„Ştiau de minereul de uraniu, se făcuseră cercetări şi, după îndelungi pertractări, geologii au ajuns la concluzia că trebuie să spună că nu este rentabilă exploatarea. Primele cercetări privind prezenţa uraniului în zonă au fost făcute de nemţi, prin 1942-1943, acei nemţi care l-au ajutat pe Constantin Daicoviciu să facă săpăturile la Cetate. Mina pe care o începuseră se mai vede şi acum, se numeşte, cu umorul caracteristic românilor, Gaura Neamţului, şi se află puţin mai sus de sat, pe malul drept al apei”, relata, pe blogul său corneliusionescu.wordpress.com, Cornelius Ionescu, un fost explorator din ținutul cetăților dacice.

Minele aveau dimensiuni mici și funcționau pentru explorări geologice, în căutarea resurselor de uraniu Au funcționat cu întreruperi, la fel ca și în alte zone unde a fost extras minereu de uraniu.

„În timpul ocupaţiei sovietice şi până prin 1980 s-au făcut în continuare săpături, dar doar pentru prospectare, nu şi de exploatare. Minele de pe versantul stâng al Grădiştei, de pe valea Valea Gerosu, Valea Largă sunt făcute de ruşi pentru exploatarea uraniului. Minele au fost, de fapt, abandonate după 1989, lăsându-se închiderea lor pe seama timpului”, își amintea Cornelius Ionescu.

Unii localnici au apucat să muncească în ele. „Nimeni nu lucra mai mult de zece ani în aceste mine de uraniu, din care în prezent nu a mai rămas nimic. Erau pe văile Gerosu și Pustiosu”, își amintește un localnic.

Pământuri rare lângă Sarmizegetusa Regia

Lucrările miniere în zona Grădiștea de Munte au încetat până în 1989, însă ținutul faimos din împrejurimile capitalei antice Sarmizegetusa Regia a continuat să prezinte interes pentru geologi.

Potrivit unui raport publicat de Ministerul Economiei, cu titlul „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035”, în zona Grădiștea de Munte există rezerve de Niobiu și Tantal, dar și de pământuri rare - un grup de 17 elemente chimice esențiale în fabricarea produselor de înaltă tehnologie.

„Zirconul este un mineral constitutiv important al minereului și rocii de la Grădiștea de Munte, depășind calitatea unui mineral accesoriu. Analiza reprezentativă cu microsondă a zirconului/cirtolitului de la Grădiștea de Munte arată un conținut ridicat de Th (Thoriu), Y (Ytriu), Yb (Yterbiu), Ce (Ceriu), Hf (Hafniu), U (Uraniu) și mai puțin de La (Lantan), Nd (Neodim), Sm (Samariu), Dy (Disprosiu) și Nb (Niobiu). Elementele grele de pământuri rare (HREE), în special Y, alături de Th și uneori Hf, sunt oligoelementele predominante în zircon/cirtolit la Grădiștea de Munte”, arată un studiu publicat în Jurnalul român al Depozitelor Minerale (2016), coordonat de Paulina Hîrtopanu, Robert J. Fairhurst, Nicolae Ludusan și Daniela Dimofte.

Elementele din grupa „pământurilor rare” de la Grădiștea de Munte au fost descoperite pe versantul nordic al Munților Sebeș, în cursul superior al râului Orăștie, în urma unor foraje și lucrări miniere.

Zirconiul era cel mai comun mineral identificat în urma lucrărilor, fiind omniprezent și în conținut ridicat în minereu și stâncă, arătau autorii cercetărilor.