Video A treia Sarmizegetusa, pe un deal plin de enigme. O comoară dacică uriașă a fost descoperită aici VIDEO
0Locul unde s-ar fi aflat capitala dacilor din timpul regelui Decebal a stârnit numeroase controverse. Unii autori l-au indicat ca fiind în apropiere de Hațeg, pe un deal la poalele căruia ar fi fost găsită marea comoară a regelui dac.
De-a lungul timpului, rolul militar al cetăților dacice din Munții Șureanu și locul în care ar fi fost capitala dacilor, Sarmizegetusa Regia, au stârnit numeroase controverse.
Arheologii și istoricii au stabilit că Munții Șureanu cuprindeau în Antichitate cea mai mare concentrare de cetăți dacice care făceau parte dintr-un sistem defensiv întins pe 150 de kilometri pătrați în jurul Sarmizegetusei Regia, centrul religios şi politic al dacilor în vremea regelui Decebal.
Alți autori au contrazis această ipoteză, arătând că așezările din munți erau doar locuri de refugiu, cu un rol de apărare diminuat, fiind prea mici pentru a rezista amplorii războaielor daco-romane, și prea retrase pentru ca vreuna din ele să poată fi considerată capitală,
Cel mai cunoscut susținător al acestei ipoteze a fost Constantin Zagoriț, militar de carieră și autor al unor lucrări pe teme istorice.
Dealul Orlea, presupusă capitală dacică
Lucrarea „Sarmizegethusa” (1937), prin care colonelul Constantin Zagoriț a devenit celebru, a fost dedicată locului unde s-ar fi aflat capitala dacilor. Locul ar fi fost pe Dealul Orlea, învecinat orașului Hațeg și satelor Subcetate și Sântamaria Orlea. La poalele dealului se întâlnesc râurile Mare, Strei, Galbina și Sibișel.
Dealul Orlea se află la circa 20 de kilometri de primul oraș înființat de romani în Dacia, colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa și era regat de centrul capitalei romane prin „Drumul lui Traian”, marcat pe hărțile militare din vremea imperiului Austro-Ungar.
„Masivul deluros se află la răscrucea a trei drumuri mari care vin întâiul din Banat prin Poarta de Fier a Transilvaniei, al doilea din Oltenia prin pasurile Văii Jiului şi pe Valea Streiului Superior şi al treilea din Ardeal şi din Câmpia Tisei pe Valea Mueşului şi Valea Streiului Inferior”, argumenta Constantin Zagoriț.
Alte drumuri legau acest loc de așezările din munții Poiana Ruscă, Țarcu, Șureanu și Retezat. Cetatea antică se întindea pe întregul deal, de aproape 370 de hectare, avea şase porţi, o formă de trapez şi ar fi fost înconjurată de valuri de pământ ars, cu palisade şi un şanţ de apărare, adăuga autorul.
Tronul Străbunilor, la presupusa poartă a cetății
Una din porți se afla, potrivit acestuia, în locul numit Tronul Străbunilor (video), un megalit cu asemănător unei ciuperci uriașe, căutat de turiști și de amatorii de ritualuri și meditație.
Forma proeminentă a stâncii, modelate în decursul timpului de acţiunea apei şi a vântului, dar și de căutătorii de comori care au săpat la baza acestuia, a stârnit imaginaţia localnicilor, care au mai numit-o „Piatra jidovilor”, „Piatra sacrificiului” şi chiar „Scaunul lui Dumnezeu”.
Numărul vestigiilor arheologice care să ofere date despre amploarea așezării antice este însă extrem de redus. La poalele dealului ar fi fost vizibile în trecut mai multe ruine antice, menționate și de alți autori.
„Aproape de satul Sântamaria se pot vedea încă urmele mai multor ruine de cetăți vechi. Cu deosebire sunt de remarcat ruinele ce se află pe dealul numit Grindanu (n.r. Orlea), nu departe de împreunarea Râului Mare cu Streiul. De la aceste ruine ducea drumul roman, numit de acum de popor Troian, drept la Sarmizegetusa”, scria preotul Jacob Jianu, în volumul „Istoria vicariatului greco catolic din Hațeg” (1913).
Terenurile din vale au fost modelate de apele Streiului, iar apoi de culturile agricole și așezările umane, care ar fi contribuit la dispariția vestigiilor antice, afirma colonelul Constantin Zagoriț.
Comoara lui Decebal, la poalele dealului
În albia râului Strei, în zona Subcetate (video), ar fi fost găsită în secolul al XVI-lea o comoară uriașă de aur, numită comoara lui Decebal.
„Mai înainte cu opt ani, în numitul râul Sargeţiei, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.red. piese) de aur au aflat”, arăta cărturarul Gheorghe Șincai, la mijlocul secolului al XVI-lea.
Alți autori susțineau că și în timpul lucrărilor la calea ferată Simeria - Petroșani, în jurul anului 1870, ar fi fost descoperite comori în aceeași zonă.
Locul de la poalele Dealului Orlea, transformat complet
Cu timpul, locul de la poalele dealului Orlea și-a schimbat înfățișarea în ultimul secol și jumătate. Albiile Streiului și râului Mare au fost suferit numeroase modificări, naturale sau cauzate de lucrări hidrotehnice.
Tot aici au fost construite două lacuri de acumulare, la Covragiu (Subcetate) și Sântamaria Orlea. Aceeași zonă este traversată acum de mai multe drumuri și căile ferate Simeria – Petroșani și Subcetate – Caransebeș (dezafectată), iar rămășițele drumului antic roman Sarmziegetusa – Subcetate (Drumul lui Traian) au dispărut.
Ipoteza colonelului Constantin Zagoriț cu privire la locul capitalei dacilor din vremea lui Decebal și la sistemul defensiv pe care îl formau cetățile dacice din munți a fost contestată de numeroși cercetători.
Sistemul defensiv al dacilor
În explicațiile privind rolul defensiv al cetăților dacice, oamenii de știință arătau că drumul de acces spre Sarmizegetusa Regia (video), dinspre Valea Mureşului (vest) era păzită de cetăţile dacice Costeşti şi Blidaru şi de o serie de fortificaţii şi turnuri de dimensiuni mai mici, plasate în împrejurimile acestora.
Accesul dinspre nord-est putea fi blocat de aşezările cu rol militar de la Cugir, Vârful lui Hulpe, Feţele Albe şi Căpâlna. Cetatea dacică Piatra Roşie şi fortificaţia de la Cicolovina – Ponorici întinsă pe aproape doi kilometri aveau menirea să oprească avansul invadatorilor dinspre sud-est (valea Streiului) spre Sarmizegetusa Regia.
Cetatea dacică Băniţa ar fi avut rolul de apărare a teritoriului capitalei dacilor în faţa unor invazii din sud. Alături de fortificaţiile ridicate de daci pe culmi, munţii greu de traversat au fost folosiţi ca bariere naturale în calea invadatorilor. Legătura între cetăţi era asigurată de un sistem de turnuri de pază, care erau și puncte de rezistenţă în fața atacatorilor.
Romanii au înaintat spre Sarmizegetusa Regia pe culmile munților Șureanu, unde s-au păstrat urmele mai multor castre de marș.
„Singura cale de acces către Sarmizegetusa-Grădiştea de Munte, rămasă fără fortificaţii era aceea, mai dificilă, care venea dinspre est şi ajungea la izvoarele râului Jiu pe culmile masivului muntos: este drumul urmat de armata romană în 101-102, jalonat de castrele de marş de la Vârful lui Pătru, Jiguru, Comărnicel şi Muncel şi care l-a condus pe Traian până sub zidurile Sarmizegetusei”, informează Institutul Naţional al Patrimoniului, pe pagina dedicată Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Strategia de apărare a dacilor, contestată
Conform lucrării lui Constantin Zagoriț, cetățile din munții Șureanu erau folosite ca refugii, fără a avea un rol important în strategia de apărare a capitalei dacilor, dacă aceasta s-ar fi aflat la Grădiștea de Munte (Sarmizegetusa regia) în Munții Șureanu.
„Dacă dacii intenţionau să construiască cetăţi spre a opri invazia în ţara lor, atunci ar fi construit aceste cetăţi pe drumurile de invazie şi anume în acele puncte în care invazia s-ar fi putut face mai uşor, nu unde terenul permitea aşezarea unei cetăţi în cele mai bune condiţiuni de apărare, dar fără să intercepteze niciun drum”, afirma autorul.
Cetatea Sarmizegetusa Regia nu închide niciun drum și nicio potecă, fiind clădită pe coasta unui picior de munte, în pantă coborâtă, astfel că putea fi atacată cu forțe puține de inamici, afirma autorul.
„Este clădită pe coasta unui picior de munte, în afara drumului ce urmează culmea Vârful lui Pătru – Șureanu – Dealul Negru – Godeanu. Nu este așezată cel puțin pe o poziție dominantă și în apropierea acestui drum spre a da posibilitate garnizoanei cetății să facă ieșiri din cetate în scopul de a ataca în flanc și în spate inamicul care ar fi trecut pe acolo”, arăta colonelul Constantin Zagoriț.
Cetățile Costești și Piatra Roșie puteau fi ocolite cu ușurință de inamic, care s-ar fi îndreptat spre Sarmizegetusa Regia, din sudul țării. Ele puteau intercepta drumurile spre Sarmizegetusa Regia, dinspre Valea Mureșului.
Cetățile dacice de la Cugir și Măgura Uroiului se aflau și ele într-o poziție dezavantajoasă din punct de vedere strategic, iar Cetatea Băniței putea fi ușor de ocolit, și era prea mică pentru a putea găzdui un număr suficient de apărători care puteau opune rezistență romanilor, afirma colonelul Constantin Zagoriț.
„Dacii însă nu puteau lăsa nefortificate trecătorile munților ale căror drumuri duceau spre Sarmizegetusa (n.r. indicată de Zagoriț pe dealul din vecinătatea hațegului). Și le-au fortificat, dar nu cu cetățui de zid închise și cocoțate pe locurile cele mai ușor de apărat, cetățui care nu închideau nimic, și în care apărărtorii se închideau singuri în curse întinse de ei înșiși. Acest fet de cetăți erau ușor de asediat, cu trupe puține și după o rezistență mai mult sau mai puțin îndelungată trebuiau să capituleze prin foame. Într-una din aceste cetăţui a făcut marea greşeală să se refugieze Decebal, după căderea Sarmizegetusei şi în care şi-a găsit sfârşitul”, afirma Zagoriț.
Se încarcă comentariile...
