Căile ferate forestiere dispărute din Hunedoara. Povestea drumurilor de fier ale mocănițelor FOTO
0Văile adânci și versanții unor masive din județul Hunedoarei păstrează rămășițele unei vaste rețele de căi ferate forestiere, folosite în secolul XX pentru transportul lemnelor spre orașe și exploatări miniere.
La mijlocul secolului trecut, zeci de kilometri de cale ferată forestieră împânzeau munții în județul Hunedoara, întinzându-și ramificațiile până în cele mai sălbatice locuri. Liniile ferate au fost montate în locuri greu accesibile mașinilor.
S-au dovedit utile și mai puțin costisitoare, în vremea lor, pentru transportul, cu vagoanele trase de „mocănițele” cu abur în special la Uzinele din Reșița, al buștenilor, a minereului, a cărbunilor și al oamenilor.
Căile ferate forestiere dispărute
Câteva fotografii de epocă, hărți vechi și amintirile localnicilor au rămas în urma celor mai spectaculoase rute de cale ferată forestieră din Hunedoara.
Una dintre cele mai lungi căi ferate cu ecartament îngust din județul Hunedoara a fost construită în primii ani ai secolului XX, între Orăștie și Sarmizegetusa Regia. Pe drumul de fier au circulat timp de șapte decenii locomotive cu abur și, mai târziu, drezinele cu motor diesel, la care erau atașate platforme pentru depozitarea buștenilor.
Cale ferată până la poalele Sarmizegetusei Regia
Linia începea din Orăștie, unde funcționa o întreprindere forestieră de exploatare și transport (IFET) și urca pe valea Grădiștii, până la poalele Sarmizegetusei Regia, traversând comunele Beriu și Orăștioara de Sus. Lungimea liniei ferate cu ecartament îngust, construită la începutul secolului trecut, și a ramificațiilor sale însumau circa 60 de kilometri.
Satul Grădiștea de Munte era „nod” al căii ferate forestiere. De aici, alte linii se afundau în pădurile de pe văile Rea, Mică, Anineșului și Godeanului.
Capătul cel mai îndepărtat al traseului se afla în staţia Cetate, de la poalele Sarmizegetusei Regia. Cel mai adesea, garniturile trase de locomotivele cu aburi sau de drezine coborau spre Orăștie încărcate cu buşteni, însă localnicii şi turiştii interesaţi de ţinutul aşezărilor dacice îşi găseau loc în vagoanele de marfă.
„Trenuleţul a circulat până prin 1972, când a venit o apă mai mare, s-a stricat terasamentul şi nu l-au mai reparat“, relata Cornelius Ionescu, un fost explorator al Munţilor Orăştiei, autor al mai multor povestiri despre ținutul cetăților dacice.
Călătoriile pe calea ferată din munţii Orăștiei erau pline de peripeţii, îşi amintesc localnicii. Uneori, urșii le ieșeau în cale trenurilor ori alergau după acestea, curioși de mașinăriile care tulburau liniștea pădurii.
„Nu existau bilete, dar nici vagoane de călători. Doar nişte platforme cu nişte pari pe margine, să nu cadă buştenii la coborâre. În staţiile mai mari, oamenii coborau şi ajutau la încărcarea tenderului, de fapt o ladă de tablă, cu cărbuni. Iar dacă se terminau cărbunii, se oprea trenul prin pădure şi luau doi, trei steri de lemne să-i bage mecanicul în soba locomotivei. Mergeau parcă mai bine decât cărbunii“. relata Cornelius Ionescu.
Pe malul drept al Apei Grădiștii, în mai multe zone dintre Costești și Sarmizegetusa Regia pot fi observate, ascunse parțial de pădure, rămășițele terasamentului căi ferate, întărit cu pietre de râu. La sfârșitul anilor 2000, autoritățile județene au propus refacerea tronsonului de cale ferată din Munții Orăștiei. Planul a fost abandonat, în schimb, în amintirea „epocii de glorie” a mocănițelor, o veche locomotivă cu aburi folosită în trecut de întreprinderea forestieră din Orăștie a fost revopsită și expusă pe marginea Drumului Național 7, în apropierea gării Orăștiei.
Locomotiva cu abur, veche din anii ´50, are tampoanele de cuplare plasate asimetric, pentru a putea fi folosită atât la tractarea mai multor tipuri de vagoane. În prezent, exponatul a fost cuprins de rugină și nu a scăpat actelor de vandalism.
Calea ferată care urca deasupra stâncilor
Până în anii ´60, mai multe linii ferate forestiere împânzeau Munții Șureanu, în ținutul de la izvoarele Streiului. Terasamentele lor pot fi văzute și în prezent în apropiere de satele Cioclovina și Ponor. O astfel de cale ferată a fost construită în primii ani ai secolului XX între localitățile Pui și Ponorici, urcând până la peste 900 de metri altitudine, deasupra peșterilor Cioclovina și Ponorici.
La Ponorici, calea ferată îngustă se intersecta cu „Troianul”, un fost mare zid de apărare antic, întins pe aproape doi kilometri, folosit ca avanpost în faţa unei invazii a romanilor iniţiată dinspre sudul ţării, prin valea Streiului. Calea ferată a trecut prin sistemul defensiv complex, ridicat din pământ și piatră, potrivit istoricilor, se întindea deasupra peşterilor Cioclovina şi Ponorici.
Capătul ei se afla în apropiere de prăpastia Cioclovinei. Aici, trenurile opreau și se întorceau coborând coborau lent de-a lungul „troianului” și apoi printre dealurile brăzdate de curbe ascuțite spre gara Pui.
Calea ferată ar fi fost folosită atât la transportul buștenilor, cât și, după Al Doilea Război Mondial, al îngrășământului de guano-fosfați extras din peșterile Cioclovinei.
O altă cale ferată forestieră, vizibilă încă pe hărțile turistice din anii ´60, se afunda în văile înguste ale munților, pe malul Streiului, începând din Baru Mare până aproape de izvoarele râului. În unele locuri se văd rămășițele liniei pe care circulau vagoanele cu lemne, trase de locomotive fabricate la Uzinele din Reșița.
Căile ferate forestiere din văile Parângului
Magistrala Simeria – Petroșani, prima cale ferată care a ajuns în Valea Jiului, a fost deschisă circulației în anul 1870, iar în deceniile următoare, în bazinul miniere, au mai fost date în folosință ramificațiile sale Petroșani – Lupeni și Petroșani – Petrila, folosite pentru transportul călătorilor și al cărbunelui. Lemnul de mină necesar exploatărilor miniere și buștenii erau aduși din locuri mai greu accesibile, pe căi ferate forestiere, înființate la începutul secolului XX.
„În 1922, în Valea Jiului funcţionau următoarele căi ferate forestiere: Valea Roşia asigura transportul lemnului de susţinere necesară minelor Petroşani est şi Petroşani vest, se afla în proprietatea baronului Victor . Maderspach. La Petrila funcţionau două astfel de linii ferate; Valea Auşelu care aducea lemnul la mina Petrila şi gaterul Lonea din pădurile Auşelu. Din pădurile Sureanu lemnul exploatat era adus la minele Lonea tot cu un astfel de tren. La Vâlcan funcţiona calea ferată forestieră proprietate a văduvei baron Thorocskay Miklos, care aproviziona lemnul de susţinere a galeriilor şi abatajelor minei Vâlcan. O linie similară funcţiona şi la Lupeni, care făcea legătura cu depozitul de material lemnos al minei Lupeni de la Braia şi pădurile din Uricani”, informa Tiberiu Svoboda, în volumul „Cărbunele și drumurile sale de fier” (2009).
Cele mai multe dintre căile ferate forestiere au fost desființate în deceniile de comunism, iar locul lor a fost luat de drumuri forestiere.
Mocănița din Hunedoara
Pentru transportul buștenilor din Ținutul Pădurenilor a fost folosită, începând din anul 1900 și calea ferată îngustă Hunedoara – Ghelari, în lungime de circa 16 kilometri. Locul de pornire a mocăniţelor se afla lângă Castelul Corvinilor.
De aici garniturile folosite pentru transportul călătorilor, al linereului, buștenilor și dolomitei circulau câţiva kilometri pe valea Zlaştiului, treceau apoi pe sub munte, printr-un tunel de aproape 800 de metri, ajungând pe valea Govâjdiei, şi se opreau la Furnalul de la Govâjdia, vechi de peste două secole. Întregul traseu oferea călătorilor privelişti impresionante. Până la construcţia liniei de circa 16 kilometri Hunedoara – Govăjdia – Reţişoara (Ghelari), o reţea uriaşă de funiculare folosite la transportul minereului de fier şi al buştenilor împânzea munţii, în timp ce drumurile accidentate din văile lor erau aglomerate de căruţele încărcate cu materiale.
Când funicularele nu au mai făcut faţă nevoilor noilor furnale ale Hunedoarei, a fost construită calea ferată minieră, devenită la scurt timp şi un obiectiv turistic pentru cei care ajungeau în zonă.
Linia ferată minieră a funcţionat aproape neîntrerupt până în urmă cu un deceniu.
Se încarcă comentariile...
