Bacalaureatul de toamnă a început cu stângul: mai mulţi elevi au absentat de la prima probă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cei 106 elevi hunedoreni care ar fi trebuit să susţină, ieri, proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română 15 au lipsit de la bacalureat. Testarea celor prezenţi s-a desfăşurat fără incidente. Astăzi are loc proba orală la limba maternă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, tinerii care susţin probe orale în cea de a doua sesiune a bacalaureatului au fost corigenţi pe vară.

Elevii care s-au prezentat, totuşi, la examen au fost încadraţi într-un nivel de competenţă mediu, avansat sau experimentat, în funcţie de cât de mult au învăţat.

La fel ca şi în sesiunea din vară, pe lângă supraveghetori, candidaţii au fost monitorizaţi şi de camere video.

La sesiunea de toamnă a bacalaureatului s-au înscris, la nivelul judeţului Hunedoara, peste 3.000 de elevi.

După probele orale din această săptămână urmează cele scrise, programate începând de luni, 29 august.

Promovabilitatea la sesiunea din iunie a fost de circa 39 la sută.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite