Astăzi încep înscrierile pentru evaluarea naţională: prima probă de examen este programată în data de 20 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii claselor a VIII-a se pot înscrie, începând de astăzi, la evaluarea naţională.  Înscrierile se fac până în 15 iunie, la secretariatul şcolii unde elevii au încheiat gimnaziul. Prima probă a examenului, cea de limba şi literatura română, este programată cinci zile mai târziu.

Evaluarea naţională va însemna trei probe scrise, fiecare cu o durată de 120 de minute.

Exceptând limba şi literatura română, cea de a doua probă se va da la limba şi literatura maternă, pentru elevii care aparţin minorităţilor naţionale. Ultima probă, programată în 22 iunie, vizează matematica.

Rezultatele se vor afişa în 24 iunie, urmând ca eventualele contestaţii să se depună în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-18.00.

Admiterea la liceu se va face pe baza mediei aritmetice între media de la evaluarea naţională şi media de absolvire a claselor V-VIII.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite