Aristide Necula va fi primul hunedorean înscris la Maratonul Nisipurilor, una din cele mai dure competiţii din lume
0Aristide Necula (46 de ani) este primul hunedorean înscris la Maratonul Nisipurilor, care va avea loc în luna aprilie în Deşertul Sahara. Inginerul din Deva practică atletismul din pasiune, iar provocarea la care s-a angajat o reprezintă o cursă riscantă, de 250 de kilometri, prin deşert.
Deveanul Aristide Necula este unul dintre puţinii români care în luna aprilie vor participa la Maratonul Nisipurilor, una dintre cele mai solicitante curse din lume. Aristide Necula este inginer naval, iar de cinci ani s-a dedicat şi pasiunii pentru atletism. A participat în acest timp la mai multe competiţii de maraton, însă cea mai mare provocare o va avea de trecut la începutuş lunii aprilie.
Va fi unul dintre cei peste 1.000 de concurenţi care vor lua startul într-un ultramaraton prin Deşertul Sahara. Cursa se întinde pe o durată de şase zile, iar concurenţii vor avea de străbătut 250 de kilometri. Ziua, temperaturile în deşert ajung în acea perioadă până la 50 de grade Celsius, dar concurenţii vor trebui să alerge şi în cursul nopţii, când temperaturile scad la 2 – 4 grade. „Sunt şase etape de concurs pe care va trebui să le străbatem. Se va alerga şapte zile, deoarece în una dintre etape, cea mai lungă, de altfel, vom străbate o distanţă de 84 de kilometri, pe timp de zi şi în cursul nopţii. Este o cursă extrem de grea şi plină de riscuri”, a povestit alergătorul.
Pericolele deşertului
Concurenţii vor trebui să aibă asupra lor alimente pentru cele şapte zile ale competiţiei, dar şi obiecte indispensaile celor care se aventurează în deşert. Printre acestea se numără pompa de extracţie a veninului, căci există riscul ca ei să fioe muşcaţi de scorpionii şi şerpii din pustiul Saharei. „Riscurile pot apărea oriunde pentru că deşertul este imprevizibil. Sunt zone cu dune de nisip, furtuni de nisip, dar sunt şi şerpi sau scorpioni”, a relatat maratonistul.
Aristide Necula speră să se numere printre cei care vor reuşi să încheie cu bine Maratonul Nisipurilor, considerat cea mai dificilă cursă de alergare din lume. Doar unul din zece concurenţii ediţiilor precedente au ajuns la linia de sosire. Deveanul participă la această cursă în numele Asociaţiei „Pro Vita” din Bucureşti, care are în plan să construiască o fermă socială în apropiere de Slobozia. Aici ar urma să fie găzduiţi 40 de copii şi mame, victime ale violenţei domestice. Proiectul este evaluat la circa 40.000 de euro, iar Aristide vrea ca prin participarea lsa la maratonul din Sahara să popularizeze acţiunile asociaţiei umanitare.
Vă recomandăm şi:
Florentina Marincu a fost aleasă cea mai bună sportivă a anului, în Hunedoara Atleta Florentina Marincu (17 ani) a fost desemnată sportiva anului 2013 în judeţul Hunedoara, potrivit Direcţiei pentru Tineret şi Sport a judeţului Hunedoara. Florentina Marincu a obţinut anul trecut două titluri mondiale la juniori II, în probele de săritură în lungime şi triplusalt.
Povestea fetei de aur din Şoimuş: Florentina Marincu a cucerit două titluri mondiale, după ce iarna fusese nevoită să se antreneze în parc şi pe holul şcolii Florentina Marincu se va întoarce acasă cu două medalii de aur obţinute la Campionatele Mondiale de Atletism Juniori II desfăşurate la Doneţk, în Ucraina. Atleta din comuna hunedoreană Şoimuş a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, atât în proba de triplusalt (cu o săritură de 13,75 metri), cât şi la săritura în lungime, unde a reuşit 6,42 metri.
FOTO VIDEO Cei mai frumoşi români: Alexandra Marcu a dus tricolorul pe cei mai înalţi vulcani ai lumii Alexandra Marcu a cucerit patru dintre marii vulcani ai planetei, iar în aceste zile se află în ţinutul exotic al insulei Papua Noua Guinee, într-o expediţie pentru cucerirea vulcanului Giluwe, cel mai înalt din Oceania. Alexandra are doar 16 ani, iubeşte muntele şi ţara, dovadă că poartă cu mândrie tricolorul, pentru a-l flutura pe cele mai înalte culmi.