O poliţistă din Giurgiu a încercat să se sinucidă aruncându-se în Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul a avut loc în portul Giurgiu / FOTO Andrei Sfetcu
Incidentul a avut loc în portul Giurgiu / FOTO Andrei Sfetcu

O femeie în vârstă de 41 de ani, ofiţer în cadrul Serviciului Logistic din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, a vrut să-şi ia viaţa luni noapte aruncându-se în Dunăre. Aceasta a fost salvată în ultimul moment din apele reci ale fluviului.

Poliţista a vrut să încheie socotelile cu viaţa luni, 11 martie. În jurul orei 22.45, aceasta a mers în portul Giurgiu şi s-a aruncat în Dunăre.

Şansa a făcut ca femeia să se prindă într-o plasă de pescuit, ţipetele sale fiind auzite de mai mulţi pescari care au anunţat autorităţile.

Conform reprezentanţilor IPJ Giurgiu, femeia a fost salvată de angajaţii Portului Giurgiu.

Împinsă la sinucidere de problemele familiale

Transportată la spital, femeia a fost externată ulterior după ce medicii au constatat că starea de sănătate este stabilă.

IPJ Giurgiu a deschis o anchetă în acest caz, poliţista declarând superiorilor că problemele familiale au determinat-o să recurgă la acest gest.

Tot reprezentanţii IPJ Giurgiu susţin că femeia a fost supusă periodic testărilor psihologice, fără a fi semnalate probleme de comportament.

Poliţista în vârstă de 41 de ani va fi consiliată în continuare de specialiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite