Medicul Cosmin Georgescu îşi lansează cartea „Sfaturi pe care nu le-aş da nimănui”
0
Medicul Cosmin Georgescu este autorul volumului „Sfaturi pe care nu le-aş da nimănui“ (foto arhiva)
Giurgiuvenii sunt invitaţi mâine, 6 octombrie, la Ateneul „Nicolae Bălănescu” la o conferinţă culturală şi lansarea volumului „Sfaturi pe care nu le-aş da nimănui” semnat de medicul de familie Cosmin Georgescu.
Giurgiuvean get-beget, fiu de profesori care au predat la renumitul liceu “Ion Maiorescu”, doctorul Cosmin Georgescu a deprins de mic dragostea pentru cultură şi priceperea de a comunica cu oamenii.
Cosmin Georgescu este absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti.
Lansarea de carte de mâine, 6 octombrie, este programată să înceapă la orele 18.00 în prezenţa părintelui Claudiu Bazavan din Ploieşti, invitat al evenimentului.























































