INCREDIBIL Un antrenor din Liga I, dat afară deşi formaţia pe care o pregătea se află pe podium

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizie surprinzătoare luată de Ioan Niculae, patronul formaţiei Astra Giurgiu. Acesta a hotărât să încheie colaborarea cu antrenorul Gheorghe Mulţescu într-un moment în care echipa se află pe locul trei în campionat şi este calificată în „optimile” Cupei României.

Cel mai bogat patron din fotbalul românesc a decis să renunţe la Gheorghe Mulţescu nu pentru evoluţia echipei ci pentru că tehnicianul nu se înţelegea cu Dinu Gheorghe, preşedintele executiv al FC Astra.

“Am încetat colaborarea cu Mulţescu. Luni se va semna rezilierea contractului. Au existat divergenţe între antrenor şi staff-ul administrativ. Nu ne-am gândit încă la un înlocuitor. Dinu Gheorghe nu a plecat niciodată de la Astra” a spus Ioan Niculae duminică, în direct la DigiSport.

Semnează cu Rapidul?
Cu toate că i s-a reziliat contractul, Gheorghe Mulţescu (60 de ani) nu duce lipsă de oferte. Mai multe surse indică faptul că acesta ar putea ajunge pe banca tehnică a Rapidului, fiind dorit cu insistenţă de George Copos.

De cealaltă parte, printre posibilii înlocuitori ai lui Mulţescu se numără Cristiano Bergodi şi Dorinel Munteanu.

Astra, “devoratoare” de antrenori
Gheorghe Mulţescu este al doilea antrenor demis de FC Astra în acest sezon, după Bogdan Stelea.

Mulţescu a preluat funcţia de antrenor principal al formaţiei giurgiuvene pe 14 august.

În cele zece jocuri oficiale disputate cu acesta pe bancă, Astra a înregistrat şapte victorii, un egal şi două înfrângeri. Echipa a marcat în toate meciurile disputate, golaverajul fiind de 25-12 (+13).

Giurgiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite