Improvizaţie fatală. Bărbat găsit carbonizat în casa mistuită de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cauza incendiului este o improvizaţie. Pompierii care au ajuns la faţa locului au găsit trupul carbonizat al bărbatului de 63 de ani.

Un incendiu a izbucnit în dimineaţa zilei de luni, 13 ianuarie. În jurul orei 07.30, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca (judeţul Giurgiu) au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din satul Puieni, comuna Prundu.

La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

„La momentul sosirii, echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul acoperişului şi în două camere. În urma acţiunilor de căutare, într-una din camere a fost găsit un bărbat în vârstă de 63 de ani, carbonizat”, transmit reprezentanţii ISU Giurgiu.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spaţii închise (aparatul de gătit cu improvizaţii, folosit pentru încălzire).

Cercetările sunt continuate de Poliţie.

Pe aceeaşi temă:

Accident grav provocat de un şofer beat. Soţia a murit, iar trei copiii au suferit atacuri de panică

Autobuz cu 20 de pasageri, implicat într-un accident rutier în judeţul Giurgiu

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite