VIDEO Tupeul de natură penală al doctoriţei din Tecuci care a refuzat să consulte un copil bolnav „pentru că vă faceţi că nu mă cunoaşteţi pe stradă”
0Adriana Movileanu (65 de ani), medic la Spitalul din Tecuci, i-a întors spatele unui copil adus de părinţi, de urgenţă, cu febră, dureri şi vărsături pentru un motiv care frizează ridicolul. Procurorii susţin că doctoriţa poate fi cercetată penal pentru abuz în serviciu.
Situaţie incredibilă la spitalul din Tecuci. Doctoriţa Adriana Movileanu a refuzat să consulte un copil care se simţea rău pentru că era supărată pe părinţii acestuia. Întreaga conversaţie a fost înregistrată cu telefonul mobil de un prieten de familie al familiei Negoiţă şi postată pe youtube.
„Copilul se simţea foarte rău, iar când i-am spus asistentei să o cheme pe doamna doctor, aceasta a refuzat. Stătea pe telefon şi a început să o jignească pe soţia mea. I-a spus că e nesimţită, că oricum nu cheamă pe nimeni şi nu o să vină nimeni. În cele din urmă a venit doamna doctor Movileanu Adriana, care a refuzat categoric să ne consulte copilul. Ni s-a spus să mergem să ni-l consulte cine l-a mai consultat şi până acum. Adica un alt doctor, pentru că doamna are o vârstă şi nu mai profesează cum trebuie”, susţine Daniel Negoiţă, tatăl copilului.
Soţii Negoiţă sunt revoltaţi de modul în care doctoriţa s-a comportat Foto: www.libertatea.ro
Pe înregistrare se aude cu claritate cum doctoriţa îi trimite la plimbare pe părinţi cu copilul bolnav, deşi era medic de gardă în ziua când micuţul a fost adus la spital.
”Pentru obrăznicia doamnei nu vi-l consult. Eu vă cunosc foarte bine. Am văzut de la naştere copilul ăsta şi nu vreau să-l mai văd. Uite de-asta. Pentru că l-aţi dus la alt doctor şi vă faceţi că nu mă cunoaşteţi pe stradă”, i-a spus doctoriţa tatălui copilului, Daniel Negoiţă.
Elena Negoiţă, mama copilului, a declarat că a fost nevoită să apeleze la o farmacistă, care i-a prescris micuţului o medicaţie mai mult după ureche. Copilul a avut noroc şi şi-a revenit, dar nu la fel de norocoasă va fi dr. Adriana Movileanu, dacă părinţii copilului vor depune plângere penală împotriva ei.
”Înregistrările audio şi cele video pot fi folosite ca probe”
Procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Maricel Codiţă, ne-a declarat că gestul medicului se încadrează la abuz în serviciu, iar imaginile filmate cu telefonul mobil pot fi folosite ca probă în procesul penal, coroborate şi cu alte dovezi, cum ar fi declaraţiile unor martori, care au asistat la incident.
”Dacă părinţii depun plângere penală împotriva doamnei doctor, se va declanşa o anchetă penală. Conform articolului 139, alineatul 3 din Codul de Procedură Penală, înregistrările audio şi cele video pot fi folosite ca probe într-un dosar penal , dacă privesc doar părţile implicate şi dacă ele sunt susţinute şi de alte probe”, explică procurorul Maricel Codiţă.
Managerul spitalului din Tecuci a găsit de cuviinţă să dea vina pe mass-media pentru cele întâmplate.
”Doamna doctor Movileanu a făcut cerere de retragere din activitate. Este pensionară, ani de zile ne-a ajutat cu gărzi, cu activitate medicală. În aceste condiţii nu mai avem cu ce să ne facem gărzile. Prin acest gest, îmi confirmă că presa se ocupă de denigrarea activităţii medicale şi întodeauna caută să mânjească activitatea”, a declarat dr. Mihaela Ginghină.
Părinţii copilului au declarat că vor formula plângere la Colegiul Medicilor împotriva doctoriţei Adriana Movileanu pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în ziua când a fost medic de gardă.